„Frați creștini, greșelile să devină învățăminte pentru noi. Să cugetăm bine ce a fost odată Grecia și ce este astăzi. A fost un imperiu mare și puternic și azi a ajuns să fie un stat mic, sărac și bolnav, care nu poate trăi. Nu a mai rămas nimic, decât strigătele unor greci care spun că sunt urmași ai marilor înțelepți și sfinți și ai marilor eroi ai Greciei, și o nădejde zadarnică și mincinoasă că Grecia va trăi. Strigăte asemănătoare cu cele ale iudeilor nelegiuiți și ucigători de Dumnezeu, care zic: noi suntem fiii lui Avraam, fiii marilor prooroci, noi îl avem tată pe Avraam și nădăjduiesc încă că va veni Mesia să-i mântuiască. Nu, dragii mei, nu, cu asemenea strigăte, cu asemenea speranțe false, Grecia nu va trăi. Nici să strigăm că suntem sfinți ca Iov, Sfinții Prooroci, Apostoli și Mucenici și că Dumnezeu ne încearcă. Nu, nu suntem sfinți, suntem păcătoși. Aceia erau într-adevăr sfinți, dar noi, în afară de câțiva, suntem sălbatici. Aceia erau aur curat, noi suntem aramă, bronz înnegrit. Aceia erau mireasma curată a lui Hristos, noi suntem duhoare și murdărie. Aceia au fost chinuiți pentru virtuțile lor, ca să se vădească îndelunga lor răbdare, iubirea lor din tot sufletul către Dumnezeu, credința lor fierbinte, ca să-i avem și noi, păcătoșii, ca exemple bune. Însă noi suntem chinuiți, întristați, torturați și tiranizați pentru păcatele noastre cele multe, ca să ne pocăim, să ne întoarcem la Dumnezeu și să ne izbăvim. Grecii, dacă au suferit, s-au chinuit și au slăbit mai mult decât alte nații, au pățit asta pentru multele lor păcate, cum zice Sfântul Duh prin înțeleptul autor al proverbelor: Dreptatea înalță poporul, iar păcatele nimicesc neamurile (Pilde 14, 34). Au pățit-o pentru că s-au îndepărtat de Dumnezeu. Au pățit-o din pricina mândriei lor, a invidiei, răzbunărilor, dezbinărilor și altor păcate. Orice împărăție care se dezbină în sine se pustiește (Matei 12, 25). De la început, de când s-au ivit dezbinările și invidia în Imperiul Bizantin, a început și decăderea acestuia; îndeosebi iconoclasmul i-a împărțit pe creștini în două tabere potrivnice. Ortodocșii erau întemnițați, izgoniți și omorâți de către ereticii iconoclaști. Invidia și dorința de răzbunare au intrat și în cârmuitorii societății și, ca să dobândească puterea sau să aibă liniște în împărății, își omorau adversarii, îi orbeau, le tăiau nasul și urechile, îi scopeau, îi închideau cu forța în mănăstiri, făcându-i monahi, ca să nu aibă dreptul să le ia împărățiile. Acestea și nenumărate alte rele și fărădelegi pe care le-au săvârșit conducătorii societății și ai Bisericii, ai poporului și clerului, L-au adus pe Dumnezeu la mânie și furie, și i-a predat pe ei în mâinile altor nații și astfel, pentru păcatele lor, a nimicit Imperiul Bizantin, care odată era mare și puternic. Frați crestini, greșelile să devină învățături pentru noi. Când împărații Bizanțului, Constantin, Teodosie, Leon, Justinian, Heraclie (și câți alții au fost iubiți de popor și de cler), erau uniți cu Dumnezeu și între ei, cu dragoste curată și adevărată, împărăția lor înflorea, îi învingeau și îi izgoneau pe vrăjmașii lor, căci Îl aveau pe Dumnezeu care lupta împreună cu ei și care îi ajută și îi păzește pe cei ce-L iubesc, iar pe păcătoși îi nimicește. Dar și în timpurile de pe urmă, în războiul turcesc, balcanic și italienesc, când grecii au fost toți uniți cu Dumnezeu, au făcut minuni. Însă de câte ori se îndepărtau de Dumnezeu și se învrăjbeau între ei, erau înfrânți. Frați creștini, să stăm bine, să stăm cu frică și să fim cu luare-aminte, căci vom fi nimiciți cu totul, nu atât de către vrăjmașii noștri, cât de către noi înșine. Dacă vom continua pe această cale, lovindu-ne unul pe altul, fără îndoială ne vom distruge între noi. Dar și Dumnezeul nostru se va mânia pentru că nu Îl ascultăm, ci Îl hulim și Îl nesocotim. Frați greci, patria noastră suferă, se află în primejdie, piere. Grecia, pe drumul pe care merge, nu va trăi. Grecia se va stinge sau va trăi încă puțin, o spun cu tristețe și durere în inimă. Nu putem să-L mințim pe Dumnezeu. O singură nădejde ne-a rămas, dacă vrem să scăpăm și noi de primejdie, și patria noastră să trăiască: să ne pocăim, să ne întoarcem la Dumnezeu, să dăm uitării trecutul, să ne îmbrățisăm strâns, ca frații iubiți, să ne legăm cu toții cu legăturile dragostei și să fim uniți. Să mergem, deci, acolo unde ne cheamă bunul nostru Dumnezeu și dorința noastră, slava și mântuirea dulcii noastre patrii. Să mergem cu toții, laici și clerici, de rânduială veche sau nouă, bărbați și femei, bogați și săraci, mari și mici, să devenim toți un suflet, un gând, o inimă; iubiți-vă, uniți-vă și deveniți un trup, având Cap și călăuzitor pe preadulcele nostru Iisus Hristos, Acela Care a iubit atât de mult neamul nostru, Care ne-a iubit pe noi și pe toți oamenii atât de mult, încât, pentru multa Sa dragoste pentru noi și pentru mântuirea noastră, a venit din ceruri și Și-a vărsat pe Cruce Sângele Său prețios, ca să ne răscumpere de sub blestemul Legii și să ne facă fii ai Săi și moștenitori ai Împărăției Cerești. Când ne vom pocăi, când ne vom întoarce la Dumnezeu și ne vom uni, atunci ne vom mântui, iar patria noastră nu numai că va trăi, dar va și spori, va fi cinstită, slăvită, se va înălța și se va mări. Promit și garantez, cred și nădăjduiesc, mărturisesc și propovăduiesc acest lucru, deoarece îl cunosc din exemple vrednice de luat în seamă și din multe altele pe care le arată istoria, dar și din pildele Sfinților Apostoli. Doisprezece au fost Sfinții Apostoli ai lui Hristos, dar întrucât au fost uniți cu Dumnezeu, prin credința și dragostea lor fierbinte către Acesta, au adus toate neamurile la credința creștină, spunând: aceasta este biruința care a biruit lumea: credința noastră (I Ioan 5, 4). Cred acest lucru pentru că dacă Dumnezeu e cu noi, cine este împotriva noastră? (Romani 8, 31). Când este Dumnezeu cu noi? Când suntem legați cu legăturile dragostei, păcii și bunei înțelegeri; când Îl iubim pe Acesta din tot sufletul și din toată inima, căci Dumnezeu este iubire și cel ce rămâne în iubire rămâne în Dumnezeu și Dumnezeu rămâne întru el (I Ioan 4, 16) și Acesta are puterea să distrugă, ca pe niște vase de lut, pe toți vrăjmașii noștri văzuți și nevăzuți.”

(Părintele Filotei Zervakos, Mărturisirea Credinței Ortodoxe, Editura Bunavestire, p. 28-29)