Pandemia cauzată de coronavirus este o surprinzătoare provocare în domeniul sanitar, social, politic și economic, pe plan național și internațional.

Din cauza pandemiei, autoritățile de stat au impus măsuri dure de distanțare socială, de izolare și de carantină, ceea ce schimbă mult viața și activitatea oamenilor.

Această pandemie a produs și încă produce multă panică, teamă de îmbolnăvire și teamă de moarte. De aceea, starea de pandemie ne cheamă să reflectăm mai mult și mai intens la importanța vieții și a sănătății omului pe pământ.

În acest sens, Sfintele Scripturi ne spun că viața și sănătatea oamenilor sunt daruri ale lui Dumnezeu – Creatorul, însă aceste daruri trebuie păstrate și cultivate cu responsabilitate.

Cartea Înțelepciunea lui Solomon ne învață că „Dumnezeu n-a făcut moartea și nu Se bucură de pieirea celor vii” (1, 13), însă „prin invidia diavolului, a intrat moartea în lume” (2, 24), când, prin neascultare de Dumnezeu Creatorul lor, protopărinții Adam și Eva au rupt comuniunea cu Dumnezeu, Cel ce este Izvorul vieții și al sănătății (cf. Facere3, 1-6).

Ca urmare, treptat, au apărut bolile și moartea fizică a omului, precum și perturbări în natură cu efecte negative asupra vieții.

Totuși, iubirea lui Dumnezeu-Creatorul pentru umanitate și pentru întreaga creație rămâne constantă în istorie, deoarece Dumnezeu dorește eliberarea omului de păcat ca mod egoist de viață, de boală și de moarte.

În acest sens, Mântuitorul Iisus Hristos a vindecat foarte mulți oameni bolnavi, iar apoi a trecut El Însuși prin suferință și moarte, pentru a birui moartea din interiorul ei prin Înviere și pentru a dărui tuturor oamenilor posibilitatea învierii (cf. 1 Corinteni 15, 22).

În această perspectivă, viața omului pe pământ are sens deplin dacă este înțeleasă ca timp de pregătire spirituală a omului pentru a intra în iubirea și bucuria eternă a lui Dumnezeu, dacă omul a iubit pe Dumnezeu și pe semenii lui în timpul vieții pământești (cf. Matei 25, 31-46).

În prezent, starea de pandemie poate fi înțeleasă și ca un test sau o verificare a stării spirituale a oamenilor, mai ales a intensității iubirii lor față de Dumnezeu și față de semeni.

În starea de pandemie, rugăciunea este izvor spiritual de pace și speranță, iar solidaritatea spirituală și materială cu cei aflați în suferință este izvor de curaj și de bucurie.

Starea de pandemie ne cheamă să transformăm suferința în speranță și izolarea în dorință de comuniune mai multă între oameni.

Mai ales acum, când lumea trece printr-o perioadă tristă și dificilă din cauza pandemiei coronavirusului, avem nevoie de o credință mai puternică, de ajutor pentru a ne restabili sănătatea sau de a ne proteja de boli.

În acest sens, rugăciunea către Dumnezeu, Vindecătorul sufletelor și trupurilor noastre, Care este izvor de tămăduiri, este menită să ne întărească în credință, să ne înmulțească iubirea față de Dumnezeu și față de semeni și să ne dăruiască speranță că vom trece prin această încercare cu ajutorul Lui.

Astăzi, în contextul noii pandemii de coronavirus COVID 19, când vedem în jurul nostru atât de multe semne ale bolii și ale morții fizice, trebuie să ne rugăm lui Dumnezeu pentru toate persoanele bolnave, dar și pentru toți medicii și personalul sanitar, pentru toți voluntarii care îi ajută pe cei bolnavi și pe cei aflați în izolare, precum și pentru toți cei ce lucrează cu devotament pentru sănătatea și binele ființelor umane afectate într-un fel sau altul de această pandemie.

În același timp, iubirea izvorâtă din rugăciunea pentru cei adormiți în Domnul este mai tare decât moartea. Pomenirea în rugăciune a celor adormiți în Domnul este un act de credință, de speranță și de iubire.

Prin urmare, chiar și atunci când suntem lipsiți de participarea fizică la serviciile religioase, ar trebui să comunicăm spiritual cu Dumnezeu prin rugăciune, ascultând și citind Cuvântul lui Dumnezeu, ascultând slujbele Bisericii și prin multe fapte de milostenie, inclusiv prin iertarea aproapelui și împăcarea cu toți cei pe care i-am supărat, astfel încât să ne arătăm marea noastră iubire față de Dumnezeu și față de ceilalți oameni.

În acest context, Biserica suferă mult, deoarece slujitorii ei nu se pot ruga împreună în aceeași biserică, în același locaș de cult cu credincioșii.

În acest sens, casele credincioșilor din parohii devin paraclise sau capele familiale care, prin rugăciune, țin legătura cu bisericile din parohii, mărturisind credința comună în Domnul nostru Iisus Hristos.

Viața și sănătatea sunt Daruri sau Binecuvântări de la Dumnezeu. Numai El este permanent fidel poporului Său, Cel ce nu îi trădează niciodată pe copiii Săi, întrucât este, pentru întreaga omenire, un Părinte iubitor, ajutător și iertător.

La sfârșitul acestei pandemii, avem încredințarea că Dumnezeu îi va lumina pe toți oamenii să înțeleagă mai bine că numai prin credință, speranță și iubire, exprimate în fapte bune pentru ceilalți semeni, pot fi depășite perioadele de încercare și suferință și pot fi simțite pacea și bucuria Lui.

† Daniel
Patriarhul României