Îndurerate familii,
Îndoliată adunare

Am primit cu multă durere vestea că, în timpul unei misiuni de salvare, un elicopter SMURD s-a prăbușit în Republica Moldova, în după amiaza zilei de joi, 2 iunie, curmând firul vieții pământești a patru membri ai echipajului: medicul Mihaela Dumea, asistentul medical principal Adrian-Gabriel Sandu, comandorul Ilie Doru Gavril și căpitan-comandorul Constantin Voicu Șocae. Este al doilea eveniment tragic de acest gen pentru SMURD Iași, după cel din ianuarie 2006. Cu siguranță, cei care acum câteva zile și-au dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu știau despre riscurile pe care le presupune misiunea lor. Erau pe deplin conștienți că activitatea lor nu era o meserie ca oricare alta și că nu se pot salva vieți omenești pe calea aerului fără a-ți risca propria viață. Fapta lor curajoasă, punerea lor în slujba semenilor aflați în mare suferință sau chiar în pericol de moarte îi îndreptățește să fie numiți nu doar eroi, ci cu adevărat împlinitori ai celei mai înalte învățături a Mântuitorului Iisus Hristos, Care ne spune: „Aceasta este porunca Mea: să vă iubiți unul pe altul, precum v-am iubit Eu. Mai mare dragoste decât aceasta nimeni nu are, ca sufletul lui să și-l pună pentru prietenii săi” (Ioan 15, 12-13). Cu adevărat, cei care-și asumă o misiune precum cea a acestor patru eroi, nu o pot face având doar motivații financiare sau profesionale. Nimeni nu poate fi înduplecat să-și asume un asemenea risc dacă nu are o inimă jertfelnică, o disponibilitate de a pune viața semenului său mai presus de propria-i viață. Despre dragoste este vorba aici, mai întâi și dincolo de toate. Iar o astfel de dragoste nu poate să moară sau să fie biruită, chiar dacă, temporar, cei însuflețiți de ea nu mai sunt fizic pentru noi. Ei nu mai sunt printre noi, dar faptele lor rămân în veșnicie; ei nu ne mai bucură cu prezența lor, dar dragostea pentru ei este mai puternică în inimile celor care i-au cunoscut.

E un moment greu acum pentru toți cei de față, un moment de cumpănă pentru cei din familiile celor patru eroi, ca și pentru toți cei care i-au cunoscut îndeaproape. După tragica zi de 2 iunie, nimic nu va mai fi la fel. Multe vieți vor fi schimbate, multe inimi nemângâiate... Dar să avem mereu în minte un cuvânt pe care ni-l spune Sfântul Apostol Pavel: „să nu vă întristați ca ceilalți, care nu au nădejde, pentru că de credem că Iisus a murit și a înviat, tot așa credem că Dumnezeu, pe cei adormiți întru Iisus, îi va aduce împreună cu El” (I Tesaloniceni 4, 13-14).

Biserica – cler şi credincioşi – îi pomenește cu nădejde pe cei patru pentru că ei, prin moartea lor jertfelnică, sunt precum grăuntele de grâu care, „când cade în pământ” și moare „aduce multă roadă” (Ioan 12, 24). Îi pomenim cu numele lor de botez pentru că, prin Botez, omul moare acestei lumi și învie în realitatea Împărăției cerurilor. Orice moarte conține promisiunea învierii, atâta vreme cât ea are părtășie cu moartea lui Hristos Cel Răstignit și Înviat. Încât, ne rugăm ca Domnul Dumnezeu să primească și să odihnească în Împărăția Sa sufletele robilor Săi: Mihaela, Adrian-Gabriel, Ilie Doru și Constantin Voicu. Pomenirea lor să fie din neam în neam și jertfa lor să nu fie uitată niciodată.

Hristos a înviat!

† TEOFAN

Mitropolitul Moldovei și Bucovinei