Venit pe lume în secolul al XVII-lea, rămas orfan de tată încă din pruncie, Sfântul Constantin a fost crescut și educat de către unchiul său, stolnicul Constantin Cantacuzino, ocupând mai apoi scaunul de domn al Țării Românești. Primind haruri alese de la Domnul, a condus țara cu dragoste și înțelepciune, punând temelia Mănăstirii Hurezi, printre nenumărate ale biserici și mănăstiri ctitorite.

După 25 de ani de slujire și jertfă, Sfântului Constantin și celor patru fii ai săi, Constantin, Ștefan, Radu și Matei, precum și sfetnicului Ianache, le-a fost dat să primească cununa muceniciei. În urma trădării unor boieri, chiar în Săptămâna Patimilor Domnului, fiind clevetit că uneltește împotriva turcilor, Sfântul Constantin a fost luat împreună cu fiii săi și cu sfetnicul său de către ostașii sultanului Ahemed al III-lea și au fost duși la Înalta Poartă și chinuiți îngrozitor vreme de patru luni.

Duși la locul de tăiere, Sfântul Constantin îi îmbărbăta pe fiii lui care au fost omorâți rând pe rând, cel mic având 12 ani. Trupurile lor, recuperate de doamna Marica, soția Sfântului Constantin, au fost aduse în țară și depuse spre închinare la Biserica „Sfântul Gheorghe Nou” din București.