-Părinte, unii consideră fariseism a merge la biserică şi a trece cu vederea dragostea şi jertfa.

- Ei, dar de unde ştiu ei aceasta? Sunt siguri de lucrul acesta?

- Aşa judecă ei.

- Dar ce-a spus Hristos? „Să judecaţi” (Matei 7, 1; Luca 6, 37; Ioan 7, 24.)? Unul se poate să nu dea unui ţigan, deoarece are în vedere un bolnav care are mare nevoie şi îl ajută pe acela. Se va afla vreun trecător să-i dea ceva ţiganului, în timp ce bolnavului nu-i va da nimeni. Cum trag concluzii fără să ştie? Fariseism este atunci când cineva face fapta bună la arătare, ca să fie lăudat.

Îmi aduc aminte că în 1957 eram într-o mănăstire cu viaţă de sine, unde dădeau pentru fiecare ascultare o binecuvântare, potrivit cu cât de grea era ea. Deoa­rece atunci în mănăstiri era lipsă de oameni, unii pă­rinţi care aveau putere îşi luau mai multe ascultări şi luau şi mai multe binecuvântări, dar le dădeau milos­tenie. Era acolo un monah căruia îi spuneau „sfoară", pentru că toţi spuneau că acesta nu dădea nimic. Dar când a murit monahul acesta, la înmormântarea lui s-au adunat oameni săraci din Halchidiki, din Sfân­ta Măria Mare, din Satul Vechi, din Satul Nou (sate de lângă Sfântul Munte) şi îl plângeau. Aceştia aveau boi şi cărau lemne, pentru că atunci transportul se făcea cu boii, nu ca acum cu maşinile. Ce făcea sărmanul acesta? Aduna-aduna banii care i se dădeau pentru ascultările ce le făcea şi când vedea pe vreun om că avea numai un bou sau îi murise boul său, îi cumpăra un bou. Şi atunci ca să cumperi un bou era mare lucru: costa 5.000 de drah­me, dar şi banii aveau valoare. Ceilalţi părinţi dădeau cinci drahme la un sărac, zece la altul, douăzeci la altcineva, adică făceau astfel de milostenii care se vedeau. Ale aceluia nu se vedeau deloc, pentru că nu dădea precum dădeau ceilalţi, ci îi aduna şi ajuta în felul acesta. Astfel toţi îi spuneau: „Sfoară, sfoară", şi i-a rămas numele „sfoară", adică strâns ca sfoara. Şi în cele din urmă, atunci când a murit, s-au adunat sărmanii şi plângeau. „M-a mântuit!" spunea unul; „M-a mântuit!" spunea altul. Deoarece atunci, dacă cineva avea un bou, căra lemne şi îşi hrănea familia sa. Atunci părinţii au rămas uimiţi. De aceea spun: de unde ştii tu ce face celălalt?

(Cuviosul Paisie Aghioritul, Cuvinte duhovnicești, vol.2: Trezvie duhovnicească, traducere de Ieroschimonah Ștefan Nuțescu, Ed. a 2-a, Editura Evanghelismos, București, 2011, pp. 178-179)