Unge-mi inima cu untdelemnul milei Tale, milostivul meu Domn. Fie ca niciodată mânia împotriva celor puternici și nici disprețul față de cei slabi să nu-mi cuprindă inima. Căci totul e mai firav decât roua dimineții. Fie ca niciodată să nu se cuibărească în inima mea ura față de cei ce complotează răul împotriva mea, spre a lua aminte la sfârșitul lor și să rămân astfel în pace.

Milostivirea deschide calea spre inima tuturor creaturilor și aduce bucurie. Nemilostivirea aduce ceață la provă și creează izolare. Ai milă de robul Tău cel vrednic de milă, Preabună Marie, și descoperă-mi taina milei tale.

Omul Absolut este copilul milei Tatălui și lumina Duhului. Toată creația este doar o poveste despre El. Sorii cei puternici din ceruri și cele mai mărunte picături de apă din lac poartă într-însele o părticică din istoria și povestea despre El. Toți ziditorii cerului și ai pământului, de la preaputernicii serafimi până la stăpânii și cele mai mărunte particule de praf, grăiesc exact aceeași poveste despre El, care este pre-esența lor și izvorul cel mai dinainte de viață dătător.

Ce sunt toate cele de pe pământ, și soarele și luna, decât creația Lui? Cu adevărat, în acest chip toată creația văzută și nevăzută este Omul Absolut în povestiri. Esența este simplă, dar nu există sfârșit sau număr la povestirile despre esență. Primește-mă în Tine, o, Unule Născut Fiule, așa încât să pot fi unul cu Tine așa precum am fost înainte de creație și de Cădere. Fie ca lunga și plictisitoarea mea poveste despre Tine să se sfârșească cu vederea Ta, fie și de o clipă. Fie ca să moară înșelarea mea în privința Ta, care m-ar putea face să cred că sunt ceva fără de Tine, că sunt altceva în afara Ta. Urechile mele sunt pline de povești. Ochii mei nu mai caută să vadă nimic în afară de Tine, esența mea, Cel plin de povestiri.

(Sfântul Ierarh Nicolae Velimirovici, Rugăciuni pe malul lacului, Editura Anestis, 2006, pp. 31-32)