Zis-a un stareţ: „Precum în drumul cel mare, adică pe calea cea bătută şi adeseori călcată, nu se iveşte nimic verde, nici nu răsare ceva, chiar de ai şi semăna - ci numai întru cel necălcat şi nebătătorit -, tot aşa şi pentru noi, până când suntem în mijlocul materiilor lumii, surpându-se mintea de grijile cele dinafară şi deseori călcându-se, nu poate să cunoască patimile cele ascunse într-însa; iar atunci când, departe făcânduse de risipire şi de griji, se va linişti, atunci vede patimile cele ce răsar şi se arată în ea, care mai-nainte erau ascunse de dânsa, înlăuntrul ei fiind, măcar că întru dânsele de-a pururea umbla şi petrecea".

(Everghetinosul Vol. I-II, Editura Egumeniţa, Galaţi, 2009,  p. 76)