Pe locul unde se află astăzi Biserica Sfintei Maria Magdalena, precum și în împrejurimi, se aflau odinioară case ce aveau grădinile în față lor, o caracteristică des întâlnită la casele din satul Gera din preajma insulei Skopelos. Printre acestea se număra și cea a lui Anton și Elena Tsantarlioti.

Evenimentele miraculoase din această zonă au început a-și face apariția, conform Elenei Karakonti-Mageira, din seara Joii celei Mari, între anii 1898-1900.

Elena Tsantarlioti era o femeie foarte credincioasă și evlavioasă, care pe când se întorcea acasă împreună cu familia de la slujba săvârșită la biserica Sf. Gheorghe din seara Joii celei Mari, a văzut o femeie necunoscută îmbrăcată în negru, precum o călugăriță, stând in fața casei ei așteptând-o parcă să se întoarcă. Elena s-a speriat, căci lăsase toate ușile încuiate și dădu să plece. Femeia necunoscută i-a spus: „Nu te teme Elena. Sunt Sfânta Maria Magdalena. Și eu locuiesc aici cu tine“. Și îi arătă curtea casei sale, în care se afla un măslin sălbatic. „Locuiesc chiar aici“, spuse Sfânta, „și vreau ca începând de astăzi să ții zi și noapte o candelă aprinsă pentru mine.“  Și spuse mai departe: „De acum înainte mă vei vedea adesea, pentru că te-am ales  să-mi slujești.“

Elena rămase uimită, își făcu repede semnul Sfintei Cruci și îngenunche înaintea sa, dar Sfânta dispăru imediat. În vreme ce aceasta se înduioșă până la lacrimi, soțul și copii Elenei venind de la biserică o ajunseseră din urmă.

Anton Tsantarlioti, soțul Elenei, era un om sărac, foarte simplu și credincios. La auzirea veștii despre apariția Sfintei Maria Magdalena, și-a făcut semnul Sfintei Cruci de mai multe ori și cu lacrimi în ochi i-a mulțumit Domnului și Sf. Marii pentru că Și-a revărsat Harul asupra familiei sale.

În această perioadă, insula Mytilene se afla încă sub ocupația turcilor și deși creștinii din Skopelos se bucurau de o oarecare libertate, au decis să păstreze secretul pentru a evita ca turcii să afle despre aceasta. Însă în dimineața zilei următoare, deși era Vinerea Mare, întreaga familie s-a strâns în curtea casei arătate de Sf. Maria pentru a o amenaja. Au făcut curățenie în curte, au pregătit-o și au aprins o candelă în jurul căreia au pus pietre pentru ca oamenii să nu o poată vedea în timpul nopții.

După ce a terminat, Elena s-a dus la Biserica Sf. Gheorghe și i-a mărturisit părintelui Eustratios Mageiras tot ce a văzut și a auzit de la Sf. Maria Magdalena. Acesta a fost impresionat și a sfătuit-o astfel: „Elena, gândește-te bine la ceea ce vei face. Nu știm cum vor reacționa oamenii la auzul veștii. Eu te cred și te binecuvântez pentru cinstea pe care ți-a făcut-o Sfânta. Dar ceilalți? Dacă află turcii despre asta? Ei caută orice motiv să ne facă rău“.

Cum au început minunile

Puțin mai încolo de casa Elenei se afla cea a femeii numită Amersoudas Karagiorgainas. Amersoudas văzând de acasă candela aprinsă în fiecare seară, a mers la Elena și a întrebat-o: „Ce e cu candela aia pe care o ții aprinsă în curtea casei tale?“ Elena, neputând să îi ascundă în totalitate secretul, îi spuse: „Ei bine, ceva mi se tot arată. Nu pot să-ți spun mai multe acum“.

Amersoudas nu a mai insistat. I-a respectat tăcerea. Și-a făcut cruce  întorcându-se către locul unde ardea candela și a plecat. Conform unei vechi tradiții se spune că aceasta, o dată când a avut ocazia s-a apropiat de candelă, și având grijă ca nimeni să nu o vadă a luat niște pământ și l-a pus într-un pahar. L-a adus acasă în fața icoanelor sale, a spus o rugăciune și a frământat pământul cu făina pe care o pregătise. L-a lăsat deoparte la dospit și în scurt timp a văzut cu surprindere că aluatul crescuse atât de mult încât nici cea mai bună drojdie nu ar fi reușit să-l facă să crească într-atât. Amestecul  îl făcuse doar cu o singură farfurie de făină, căci era săracă, iar covata s-a umplut cu aluat. Când a văzut miracolul, a mers la casa Elenei, a îngenunchiat în fața măslinului, i-a mulțumit Domnului și tuturor sfinților, căci nu știa cine a făcut minunea. Le-a povestit întâmplarea lui Anton și Elenei, iar Elena i-a spus adevărul.

De atunci cei din Scopelos, neîncrezători înainte, au început a afla despre minunile ce se petreceau. Oamenii au început să viziteze locul cu pricina și să aprindă candele pentru Sfântă. Mulți luau pământ și îl frământau împreună cu făină, iar bolnavii îl puneau în apa ce devenea curată și se vindecau. Minunile se petreceau una după alta.

În cartierul Elenei locuia o femeie pe nume Vitsani Koukouli. Într-o dimineață aceasta a mers sa-i aprindă o candelă Sfintei, după care s-a întors acasă. Când a intrat, a simțit miros de tămâie. Mirosul se simțea în toată casa și aceasta bănui că venea din ulciorul său, care conținea apă de la fântâna din apropiere și din care tocmai băuse. Mirosea ca și cum cineva turnase parfumuri scumpe în apă. Parfumul se răspândise peste tot.

Fântâna cu apă sfințită

Trecuseră șapte ani. În tot acest timp candela Sfintei Maria Magdalena se păstrase în permanent aprinsă. Lângă casa lui Anton și Elena se afla o altă casă de-a lui Vitsani Koukouli, locuită de Kantzourda Mageiras. În curtea acesteia era o fantână veche, adâncă de aproximativ 30 de metri. Din această fântână își umpluse Vitsani ulciorul cu apă frumos mirositoare.

Într-o zi, o femeie ridicând capacul de lemn ce proteja fântâna de praf și aruncând găleata ca să scoată apă, a văzut apa ce era de obicei puțină, mișcându-se. Vedea cu surprindere cum apa se ridica rapid, într-atât încât ajunsese să se scurgă peste marginea fântânii. Femeia începu să se închine și să strige către vecini să vină. Aceștia s-au adunat cu toții în jurul fântânii și au început să cânte mulțumind Domnului și Sf. Maria Magdalena pentru acest nou miracol. Clopotul Bisericii Sf. Gheorghe a început să bată și toți sătenii s-au adunat. Din apă se răspândea o mireasmă minunată ca de tămâie și de fiecare dată când cineva bea din ea, aceasta avea gust de apă de trandafiri. Până și turcii s-au adunat, au băut din apă și chiar s-au spălat cu ea.

Cei doi preoți, Pr. Eustratios Mageiras și Pr. Anthony Papantonis, au îngenunchiat și au început să aducă cu lacrimi în ochi rugăciuni de cerere către Născătoarea de Dumnezeu.

Apariția unei icoane și a unei cruci în apă

Nivelul apei continua să se ridice și să scadă, dar nu permanent. Într-o zi, preotul se ruga din nou Maicii Domnului, când deodată a auzit un zgomot puternic venind din fântână pe când citea Sfânta Evanghelie. Nivelul apei continua să se ridice și să scadă. Atunci când s-a ridicat, a adus la suprafață o icoană și o cruce. Acest lucru s-a întâmplat de mai multe ori. De fiecare dată când preotul se ruga, crucea și icoana apăreau, dar nimeni nu le putea atinge (bunica mea a fost și ea martoră, și a văzut acest lucru petrecându-se de mai multe ori).

Ridicarea primei biserici

După toate aceste întâmplări și cu multe eforturi, s-a obținut în cele din urmă permisiunea turcilor de a construi o biserică temporară, asemeni unei colibe, din bârne și plăci de lemn, întrucât înălțarea bisericilor era interzisă. În această biserică a început să se săvârșească Sf. Liturghie și alte slujbe. Familia lui Anton și a Elenei s-a mutat la părinții acesteia și în ciuda sărăciei cu care se confrunta, a donat proprietatea Bisericii.

Noile apariții și cerințele Sfintei Maria Magdalena

Pe când se petreceau toate acestea, Sfânta Maria Magdalena s-a arătat unui alt sătean, pe nume Haralambos Rallis. I-a cerut acestuia să găsească oameni credincioși și cucernici, care sub supravegherea lui și sub îndrumarea ei, să caute catacombele cunoscute în Skopelos (adăposturi subterane) începând cu împrejurimile bisericii construite provizoriu. Și astfel au început căutările. Toată lumea postea și ajuta la săpat, fără să ceară răsplată.

După o vreme, Haralambos a oprit săpăturile. Se confrunta cu multe probleme, în special de natură financiară. Conducerea Bisericii Sf. Gheorghe văzând că în ciuda săpăturilor nu au găsit nimic, au decis că nu vor să mai sponsorizeze căutările. Soția lui Haralambos Rallis, Regina, deși credea în Sf. Maria Magdalena, văzând că soțul său nu se mai ocupa cu altceva în afară de săpături iar familia sa era una nevoiașă, a început să se opună și să îi pună piedici soțului său.

Toate aceste probleme l-au facut pe Haralambos Rallis să părăsească Skopelo și să plece să lucreze în Polychnitos, locul său natal, dar mai ales, să scape de sentimentul de indignare pe care i-l provocau cei ce uitaseră de minunile Sf. Mariei Magdalena și care acum ironic, nu mai găseau nimic în săpăturile lor.

Însă nu a rămas prea mult în Polychnitos. Sf. Magdalena i s-a arătat din nou și i-a spus să se întoarcă în Skopelo și să continue săpăturile. Acesta însă a început să se plângă: „De ce, Sfântă Maria Magdalena, mă însărcinezi pe mine cu această misiune și nu pe altcineva, ori doar nu știi cât de mult am suferit in Skopelos?“ Aceasta i-a răspuns: „Ți-o încredințez ție pentru că în tot satul nu se găsește un om mai curat ca tine. Întoarce-te în Skopelos iar eu te voi alina și te voi ajuta“. Acesta a răspuns: „Chiar dacă toată lumea îți aduce atât de mult ulei la biserică, oamenii bisericii îl irosesc, iar noi adesea suntem nevoiți să săpăm fără să mâncăm, pe noi nu ne ajută nimeni“. Aceasta a răspuns: „Fii fără grijă Haralambos, te voi ajuta eu. Cât despre cei ce întrebuințează greșit banii și untdelemnul bisericii, își vor primi și ei răsplata. Sunt mulți cei pe care trebuie să îi vindec, dar numeroși sunt și cei pe care trebuie să îi pedepsesc ca un exemplu pentru lipsa de credință și neascultare.“

Haralambos Rallis s-a întors imediat în Skopelos, și cu ajutorul material al unor credincioși, precum și cu sprijinul moral al copiilor și al soției sale, care în urma miracolului Sfintei începuse să-l sprijine și să-l încurajeze. Săpăturile au continuat în ciuda îndoielilor avute de oamenii bisericii sau a altor săteni, până când într-o zi, din pământ a apărut o icoană veche, înnegrită și roasă de umezeală. Icoana a fost găsită în jurul anilor 1910-1911. Atunci au bătut clopotele iar mulțimea a plâns și a înălțat rugăciuni. Pentru o clipă au crezut că aceea era icoana pe care o căutau, însă Sf. Magdalena i-a apărut iarăși în acea seară lui Haralambos și i-a spus: „Haralambos, păstrează în biserică icoana pe care ai găsit-o, astfel încât creștinii să o poată vedea și închina dar continuă săpăturile. Încă nu ai ajuns acolo unde trebuie. Îți voi spune eu când să te oprești“.

Ascultând de noua poruncă a Sfintei, Haralambos a continuat căutările ajungând la stadiul în care se află astăzi. Atunci Sfânta le-a spus să se oprească din săpat: „Gata, strădania voastră a luat sfârșit. Aici vă veți opri cu toții “. Haralambos i-a spus: „Dar Sfânta Magdalena, încă nu am găsit lucrurile despre care ne-ați vorbit.“ Aceasta i-a răspuns: „Este de ajuns cât ați săpat. Mai sunt acoperită de un strat de doar câțiva centimetri de pământ și nu este nevoie decât de două săpături ca să mă găsiți. Dar nu încă. Nu a sosit momentul. De aceea va mai dura până oamenii mă vor găsi. Voi fi descoperită într-o vineri și multe minuni se vor petrece aici în acea zi“.