În septembrie 2005 a venit la Mănăstirea Horaiţa un grup de olandezi între care se afla o femeie – Tineke Pander –, căreia i se arătase Maica Domnului din icoana făcătoare de minuni de la Horaiţa.

Această femeie, intrând în biserica mare a mănăstirii, a observat icoana şi, de îndată ce-a văzut-o, s-a așezat în genunchi şi a început să plângă. A plâns mai mult de o oră. Acest comportament al ei a atras atât atenţia organizatorului pelerinajului (doamna dr. Elisabeth J. Brouwer), cât şi a celorlalţi membri ai grupului. Toți au întrebat-o pe doamna Tineke ce s-a întâmplat, de ce a plâns aşa de mult. Aşa am ajuns cu toţii, mireni şi monahi, să aflăm ce minune a făcut Maica Domnului de la Horaiţa cu doamna Tineke. Iată ce a povestit dumneaei:

După căsătorie a rămas însărcinată şi, la timpul cuvenit, a născut o fetiţă. După naştere s-a întâmplat ceva, un lucru pe cât de neaşteptat, pe atât de tragic şi dureros pentru doamna Tineke: a paralizat (mâinile şi picioarele, aproape total; gura i s-a deformat, s-a strâmbat, încât nici să vorbească clar şi nici să mănânce bine nu mai putea). După această întâmplare nefericită din viaţa ei, soţul a părăsit-o, iar ea a rămas împreună cu fetiţa în îngrijirea unei rude de-ale sale. Această rudă a îngrijit de doamna Tineke şi de copila dânsei până când fata a împlinit 18 ani; de atunci încolo, fata s-a ocupat de îngrijirea mamei sale.

După împlinirea celor 18 ani de suferinţă, într-o noapte, doamna Tineke a avut un vis: se făcea că era într-o biserică ortodoxă în care a remarcat traversa lungă, ce se întindea din pronaos până-n uşile împărăteşti de la catapeteasmă, şi sfânta cruce aflată deasupra catapetesmei. Păşind pe traversa lungă, admira sfinţii pictaţi pe pereţii bisericii în stânga şi-n dreapta ei. Când a ajuns în naos, a observat în stânga icoana Maicii Domnului care i-a vorbit, zicându-i: „Nu mai plânge, căci te vei face sănătoasă!”. După ce a auzit glasul Maicii Domnului, visul s-a întrerupt şi femeia s-a trezit. A început să se gândească la vedenia pe care o avusese, la ce-ar putea însemna. Tot gândindu-se la acea vedenie, a adormit.

Dimineaţă, după ce s-a trezit, a constatat cu uimire cum se împlinesc cuvintele Maicii Domnului: uşor-ușor a început a-şi mişca picioarele, apoi degetele de la mâini, iar gura s-a descleştat şi a început să vorbească clar, femeia adresându-se fiicei cu cuvintele: „Dă-mi apă să beau!”. Fata s-a mirat, auzindu-şi mama vorbind clar după 18 ani...

Această minune s-a întâmplat în vara anului 2002, când doamna Tinike avea vârsta de 45 de ani.

După tămăduirea minunată, doamna Tineke a găsit pe internet site-ul doamnei doctor Elisabeta Brouwer – intitulat „Cine vrea să cunoască Ortodoxia” – şi, interesată de acest subiect mai ales datorită minunii pe care o trăise, a decis să meargă într-unul dintre pelerinajele organizate în fiecare an de doamna Elisabeth la mănăstirile din România, în special în zona Moldovei.

Astfel, în septembrie 2005, cu ajutorul lui Dumnezeu a venit în România. Vizitând unele dintre mănăstirile nemţene (Sihăstria, Sihla, Secu, Neamţ, Agapia, Văratec, Almaş), doamna Tineke se uita cu atenţie în toate mănăstirile, nădăjduind să afle icoana care o vindecase de paralizie. Ajungând şi la Horaiţa, şi intrând în biserica mare a mănăstirii, a recunoscut imaginea văzută în vis: traversa lungă, catapeteasma cu sfânta cruce de deasupra, sfinţii pictaţi pe pereţii bisericii, iar la urmă... icoana Maicii Domnului care-i vorbise şi o vindecase de boală!

În momentul în care a văzut-o, nu s-a mai putut abţine, au podidit-o lacrimile şi nu se mai putea stăpâni, nu se mai putea opri din plâns. A plâns neîntrerupt în faţa sfintei icoane mai mult de o oră, încât compatrioţii săi au început a se neliniști și a-şi face griji din pricina ei, necunoscând ce s-a întâmplat cu dânsa sau cauza pentru care plânge aşa de mult. După ce s-a oprit din plâns, a mulţumit Maicii Domnului de la Horaiţa pentru minunea făcută cu ea şi apoi a povestit şi celorlalţi ce se petrecuse cu ea şi de ce a plâns aşa de mult în faţa sfintei icoane. Tot atunci şi-a exprimat dorinţa ca, în viitor, să fie botezată în Biserica Ortodoxă.

(Mărturia domnului Petcu Lucian, ghid din Bucureşti care, an de an, însoţeşte grupul de olandezi în pelerinaje la mănăstirile din România)