Cum poate cineva să spună cuvinte vrednice cât de mare este darul sfinților?

Dar las la o parte nepriceperea mea și sărăcia cuvântului și îl rog pe Sfântul Gherasim să-mi dea ajutor să pot așterne în scris recunoștința mea, spre bucuria și nădăjdea celor biruiți de sentimentul neputinței!

Mă numesc Gheorghe Smădoi, sunt preot în Arhiepiscopia Craiovei și în anul 2021 am fost diagnosticat cu cancer rinofaringian de gradul III spre IV. Am făcut tratament în Bucuresti (chimioterapie) și în Elveția (protonoterapie-chimioterapie) în perioada februarie-iunie 2021. Tratamentul a avut efecte adverse foarte urâte, încât ajunsesem să nu mai pot respira și dormi cum trebuie, dar cu intervenția minunată a Sfântului Nifon, am scăpat de acele stări urâte. Am povestit pe larg aici.

De la data finalizării tratamentului, conform indicațiilor medicale, am făcut examen RMN din trei în trei luni. De fiecare dată se evidenția un rest tumoral înalt viabil, cu recomandare de imunoterapie, pe care nu am făcut-o. 

Cum am ajuns la Sfântul Gherasim, în august 2022, de vreme ce nu știam mai nimic despre dânsul? Doar Sfântul știe! Pesemne că are acest obicei de a colinda pe pământ și a-și pescui pelerinii.

Drum lung, lungit parcă de neputințele trupești, m-am trezit în curtea mănăstirii… Când am intrat în biserică, am zărit racla Sfântului, cu pereți din sticlă, iar unul din pereții laterali era deschis în zona picioarelor. După un timp, mi-a venit rândul să mă închin și să sărut sfintele moaște, iar cand le-am atins, am simțit o energie ca un câmp electromagnetic foarte puternic, asa cum se simte în preajma transformatoarelor de înaltă tensiune. Am fost uluit de această senzație… Dar Sfântul îmi zâmbea, știind că nu-mi descoperise decât o mică parte din darurile sale.

Există obiceiul ca racla cu sfintele moaște să fie mutate din biserica veche în catedrala cea nouă, de dimensiuni impresionante, pentru a permite accesul unui număr cât mai mare de pelerini. Un lucru mai puțin obișnuit este acela că racla cu sfintele moaște este purtată pe verticală, iar Sfântul stă în picioare. Oamenii se asează pe jos, culcați, pentru ca Sfântul să treacă deasupra lor. Este momentul cu cea mai mare încărcătură emoțională, întrucât fiecare pelerin primește ceva în dar de la Sfântul. După mai multe ezitări, m-am așezat și eu în acel șir de oameni și așteptam să treacă Sfântul deasupra mea. Vedeam reacția celorlalți, lacrimile de bucurie la simțirea Harului Sfântului și așteptam cu nerăbdare, gândindu-mă: oare eu ce voi simți?

Când Sfântul a trecut deasupra mea, deși între mine și raclă era o distanță de cca 15-20 cm, am simțit o lovitură puternică în obraz și în nas, pe partea stângă (în zona unde mai exista, dupa radioterapie și chimioterapie, un rest de țesut tumoral viabil), încât mi-a amorțit fața și capul de durere. Această durere, în schimb, n-a lăsat urme fizice, așa cum ar fi fost firesc: roșeață, zgârietură, vânătaie etc.

Eram bulversat, întrucât eu așteptam să simt/primesc lacrimi de bucurie, ușurare, sentimente sau stări pe care să nu le mai fi simțit până atunci. M-am gândit că este mustrarea Sfântului pentru șovăiala și lipsa mea de credință, așa că m-am smerit pentru acest „dar” al Sfântului.

Amețit de simțirea durerii, m-am ridicat de jos și am mers înaintea raclei cu sfintele moaste pentru a filma măcar o parte din această procesiune. Când am ajuns în fața raclei, m-am cutremurat. Am văzut trupul Sfântului înaintând în poziție verticală, iar fața acestuia (deși Sfântul a adormit la 71 de ani, în 1579) arăta ca a unui tânăr de 23 de ani. Aveam senzația că văd un om viu, un prinț purtat de slujitorii săi prin mulțime către palat!

După ce racla cu sfintele moaște a fost așezată (în poziție verticală, Sfântul rămânând în picioare) spre închinare în biserica mare, m-am așezat din nou la rând. Privirea și inima mea au rămas fixate pe chipul Sfântului, întrucat simțeam o pace și o energie ce nu pot fi descrise, iar inima mea era inundată de căldură, dragoste, bucurie și lacrimi. Pentru mine, atunci, timpul s-a dizolvat sau a disparut… Nu știu cât a durat slujba de priveghere. În tot acest timp am stat în picioare în apropierea raclei Sfântului, cu ochii trupești și sufletești ațintiți spre el, ca într-o conexiune din care n-aș fi vrut să mai ies…

Bucuriile primite de la Sfântul Gherasim au fost multe… Dar vreau să dau mărturie, mai cu seamă, despre darul său pentru trup, întrucât darurile sufletești nu pot fi exprimate în cuvinte!

M-am întors acasă încărcat de acea bucurie și pace pe care o simțisem acolo… N-aveam cuvinte să o pot exprima – așa cum nu am nici acum – dar cei din familie au simțit și au văzut pe chipul meu starea aceea mai presus de cuvinte.

La scurt timp de la întoarcerea din pelerinaj, s-a împlinit termenul pentru a face un nou examen imagistic – RMN. Însă, de data aceasta, rezultatul a fost diferit de cel primit până atunci: inflamație post radioterapie, în scădere! Abia atunci am înțeles că „lovitura primită” de la Sfântul Gherasim n-a fost spre mustrare, ci spre vindecare! Slavă lui Dumnezeu, ce lucrează atât de minunat prin Sfinții Săi, în vecii vecilor, amin!