Iisus Hristos, de fiecare dată când Îşi arăta puterea Sa asupra rânduielii fizice a lucrurilor, adică de fiecare dată când făcea o minune, avea grijă să asocieze această minune cu o învăţătură care, tocmai pentru că era legată de o impresie puternică provocată în acelaşi timp asupra vieţii sufleteşti a oamenilor, rămânea de neuitat în memoria martorilor oculari ai evenimentului minunat; dar tocmai de aceea şi fascinează de-a lungul secolelor şi oferă puterea de reconstituire cea mai mare a evenimentelor şi face apel la psihicul oamenilor din toate epocile.

Minunea este, înainte de toate, un mijloc pedagogic din mii de motive, dar şi pentru că, în fiecare situaţie, subliniază, face mai concretă, mai clară învăţătura dumnezeiască.

Monahia Evodia, Icoana Maicii Domnului de la Izvorul Tămăduirii, Despre semne şi minuni

(Arhimandritul Nectarie Antonopoulos, Sfântul Luca al Crimeei – minunile contemporane, Traducere de pr. dr. Ciprian-Ioan Staicu, Editura Sophia, București, 2012, p. 80)