Minuni săvârșite prin rugăciunile Sfinților Sila, Paisie și Natan de la Sihăstria Putnei
Câteva dintre primele minuni săvârșite de Sfinții Cuvioși de la Sihăstria Putnei.
Prima reprezentare iconografică a cuvioşilor s-a făcut la Sihăstria Putnei, pe peretele de sud al pronaosului bisericii cu hramul Buna Vestire, în urma unui fapt minunat. O femeie posedată de un duh necurat, a venit la Sihăstria Putnei, dorind să se închine la sfintele moaşte ale Cuvioșilor Sila, Paisie şi Natan. La 100 de metri înainte de schit, i s-au arătat trei bătrâni cu toiege în mâini, cu care aceştia au început să izgonească duhurile necurate din acea femeie, care s-a simţit eliberată şi s-a vindecat complet. Pictorul bisericii, dorind să picteze chipurile celor trei cuvioşi, nu putea să o facă, deoarece nu avea nici un fel de mărturie privind înfăţişarea lor. Descriind femeia respectivă înfăţişarea celor trei bătrâni, cuvioșii părinți au fost pictați cu bărbi albe mari, şi având fiecare câte un toiag în mână.
În anii 2001-2002, mai multe persoane care sufereau de atacuri din partea demonilor, venind și închinându-se la Schitul Sihăstria Putnei, cereau să le fie citite rugăciuni de exorcizare și să se închine la moaștele celor trei cuvioși. Părintele rânduit pentru aceasta a observat că persoanele respective se linișteau, îndeosebi după atingerea de moaștele cuviosului Paisie.
Sfântul Cuvios Sila de la Sihăstria Putnei este foarte venerat în satul Schit Orăşeni, judeţul Botoşani, locul celor dintâi osteneli pustniceşti ale sale. Aici a fost ridicată o casă de oaspeți pusă sub ocrotirea cuviosului. Mai mulți oameni ai locului mărturisesc despre ajutorul pe care l-au primit în urma rugăciunilor adresate Cuviosului Sila, fapt care a dus la încetățenirea expresiei „sfântul nostru” în rândul credincioșilor din zonă.
O tămăduire minunată săvârșită de Cuviosul Sila merită a fi menționată. O credincioasă din Roman (Doina Chelaru) a primit vindecare de cancer, în urma rugăciunilor pe care doamna A. din Suceava i-a adus-o Sfântului Sila în timpul unei vizite pe care a făcut-o la Sihăstria Putnei, în toamna anului 2012:
„În drum către Sihăstria Putnei, vorbeam între noi (cu preotul paroh Ioan Ungureanu) să cerem fiecare Sfântului Sila, când vom ajunge lângă racla cinstitelor sale moaşte, câte ceva care să ne fie cu adevărat spre folos, ca de la un părinte şi ocrotitor al celor ce veneam din ţinutul său natal. Fără ca eu să cunosc detalii despre ce ar fi cerut doamna A., la ieşirea din mănăstire, în drum spre izvorul Sfântului Sila, am întrebat-o eu dacă a cerut ceva important, iar dânsa, pe scurt, mi-a relatat suferinţa în care se găsea prietena ei din Roman, pentru care se ruga, având cancer în metastază la oase şi pe care o îngrijise după încă o operaţie la Cluj, iar în acele zile o adusese acasă fără ca medicii să-i mai dea multe luni de trăit, căci slăbise mult, având cam 47 de kilograme, iar metastaza deja se răspândise către organele vitale.
După aproape o lună de la pelerinajul nostru, fiind în Suceava, am trecut pe la doamna A. să o văd, fiind întâmpinat cu următoarele cuvinte: «Părinte, vă rog să luaţi loc ca să vă povestesc ce minune a făcut Sfântul nostru Sila!». Prietena ei începuse de câteva săptămâni să ia în greutate, mânca cu mai multă poftă şi avea mai multă voioşie în comportament. În acele zile, efectuase controlul după operaţie la Cluj, iar analiza markerului tumoral, care avea după operaţie valoarea 3000 (valorile normale fiind între 1-8), indica de această dată valoarea 3! Acest lucru l-a făcut pe medicul oncolog, după confruntarea analizelor, să exclame: «Dar metastaza unde e? Nu mai înţeleg nimic!». Şi pentru ca lucrurile să fie mai clare, pacienta a primit, fără nici o altă intervenţie birocratică, aprobarea unui tratament foarte scump, însă compensat de către Ministerul Sănătăţii, iar acum se simte bine, cu bucuria că aşa l-a cunoscut pe Sfântul Sila, la «intervenţia» prietenei sale dragi”[1].
[1] Preot iconom stavrofor Ioan Ungureanu, Profesor învățământ primar Violeta Ungureanu, Schit Orășeni – File de Pateric dintr-o poveste de istorie, carte tipărită cu binecuvântarea Înaltpreafințitului Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iașilor și Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, Ed. Performantica, Iași, 2014, p. 29-30.
„Atingerea de părintele o simțeam ca pe ceva real” – povestea unei vizite minunate a Părintelui Cleopa
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro