Doctorul a zis: „Veniți să vedeți minunea secolului!”

24 Noiembrie 2017 Minuni - Vindecări - Vedenii
 

Copilul, din lipsă de oxigen, s-a născut vânăt și a plâns după 30 minute. A suferit de apnee, dar nu l-au pus în incubator pentru a-l ajuta cu oxigen, deoarece avea convulsii. A fost transportat de urgență în aceeași după-amiază la Spitalul de copii „Sfânta Sofia” - unde medicii au constatat că suferise un edem cerebral. Mi-a fugit pământul de sub picioare când am auzit, iar doctorii nu dădeau mari speranțe.

Vreau să mulțumesc lui Dumnezeu și Sfântului Efrem pentru minunea pe care am fost învrednicită să o trăiesc. Eram însărcinată și 29 decembrie 2001 era data la care doctorii mi-au spus că voi naște. Când am ajuns în respectiva zi, doctorul mi-a dat încă o saptămână. Pe 2 ianuarie 2002 m-au luat durerile de dimineață. Am pornit spre spital unde, după ce m-a examinat, moașa m-a anunțat că se apropie momentul.

Am născut în următoarea zi, ziua descoperirii moaștelor Sfântului Mucenic Efrem cel Nou. Copilul, din lipsă de oxigen, s-a născut vânăt și a plâns după 30 minute. Din această cauză, am fost pusă și eu în pericol. Copilul a suferit de apnee, dar nu l-au pus în incubator pentru a-l ajuta cu oxigen, deoarece avea convulsii. A fost transportat de urgență în aceeași după-amiază la Spitalul de copii „Sfânta Sofia” - unde medicii au constatat că suferise un edem cerebral. Mi-a fugit pământul de sub picioare când am auzit, iar doctorii nu dădeau mari speranțe. Ne-au spus să ne rugăm să moară, pentru a nu suferi - căci organismul lui era în stare vegetativă, convulsiile distrugându-i toate organele vitale. Inimioara bătea fără putere.

Situația a rămas critică, iar singura noastră nădejde era Dumnezeu și la Sfântul Efrem, la care ne rugam în fiecare zi. În 13 zile i-au făcut o a doua encefalogramă, în urma căreia medicii nu vroiau să ne spună rezultatul, pentru a nu ne da curaj. După ce au trecut două zile, ne-au comunicat că bebelușul nostru este întru totul bine și nu înțelegeau cum s-a întâmplat aceasta, de vreme ce așteptau moartea lui. În acest moment trebuie menționat faptul că, în cele 13 zile, Sfântul Efrem ni s-a arătat în multe feluri.

O mătușă de-a mea a avut un vis: se găsea într-o biserică de-a Sfântului Efrem și acolo se afla un copilaș care plângea continuu. S-a aplecat pentru a-l liniști, iar acela s-a ridicat și a mers. Când ne-a spus acest lucru, matușa mea s-a dus împreună cu mama la acea biserică. Pe drum, mama mea cerea de la Sfântul Efrem să-i arate un semn. În timp ce-i aprindea candela, aceasta s-a stins și ea a considerat că bebelușul meu va muri. Însă, după câteva secunde, candela s-a reaprins singură. Atunci a înțeles că bebelușul va trăi și-l va ajuta marele Sfânt Efrem.

Copilașul a fost internat 17 zile la terapie intensivă. După aceea a fost transferat într-un salon normal, în care timp de 13 zile a început să primească ușor-ușor lapte. Mai apoi l-am adus acasă.

Timpul trecea și trebuia să-l ducem la reexaminare, după două luni. Cu câteva zile înainte, o altă mătușă a avut un vis: era la noi în vizită, alături de un tânăr cu cămașă albă și pantaloni negri. Tânărul respectiv venise pentru prima oară în casa mea și eu am început să-i arăt casa. Înainte de a reuși să-i prezint dormitoarele, a intrat singur în camera în care aveam bebelușul și a început să-și desfacă nasturii de la mânecă. În timp ce eu pregăteam ceva ca să-l cinstesc, mătușa a mers să-l strige, iar acela i-a răspuns:

- Pleacă, eu voi rămâne să am grijă de bebeluș.

Atunci m-am liniștit, deoarece am înțeles din visul mătușii că Sfântul Efrem va fi ocrotitorul bebelușului meu pe toată viața. La prima reexaminare, totul a mers foarte bine, iar o profesoară universitară a spitalului, atunci când a citit istoricul copilului, a strigat către unii colegi de-ai săi, spunându-le: 

- Veniți să vedeți minunea secolului!

Toată această peripeție prin care a trecut copilul meu i-a lăsat ca urmă doar slăbirea nervilor de auz și de aceea poartă aparat auditiv. Mulțumesc din adâncul inimii Atotputernicului Dumnezeu, Care este împreună cu noi și dă putere Sfinților să facă minuni și să ne ocrotească în vremurile acestea grele ce le trăim!

Ultimele din categorie