Schimonahul Gherasim Cârjă (1877-1957)

”Păzeşte biserica în toată viaţa, că şi biserica te va păzi! Iar dacă nu păzeşti pravila bisericii, vei cădea în mari ispite şi primejdii”.

Părintele Gherasim Cârjă a fost o floare de mult preţ în obştea Mănăstirii Neamţ. S-a născut în comuna Agapia-Neamţ şi a primit din copilărie o creştere aleasă. În anul 1907 a intrat în nevoinţa călugărească la Mănăstirea Neamţ. Dar, socotindu-se nevrednic de treapta preoţiei, a fost toată viaţa paracliser şi veşmântar, slujind Biserica lui Hristos cu desăvârşită credinţă şi dragoste. […]

Spun bătrânii care l-au cunoscut că părintele Gherasim ştia să împodobească biserica, mai ales spre sărbători, ca pe o adevărată mireasă a lui Hristos. Punea perdele noi la icoana Maicii Domnului, scotea veşminte luminate, aşternea covoare de lână, potrivea candelele, aprindea lumânări de ceară şi folosea tămâie de la Sfântul Mormânt, păstrată anume pentru marile sărbători.

Părintele Gherasim avea mare evlavie către icoana Maicii Domnului, înaintea căreia îi citea zilnic acatistul şi paraclisul. El nu îngăduia nimănui să vorbească în biserică. Dacă auzea pe cineva vorbind, îndată zicea cu glas rugător:
- Vă rog, nu vorbiţi în biserică. Este păcat ! Ne vede Maica Domnului ! Apoi adăuga: Iertaţi-mă pe mine, păcătosul !
Astfel, toţi se zideau sufleteşte de cuvintele lui şi, când treceau pe lângă el, îşi ziceau unii altora:
- Să tăcem, că ne aude părintele Gherasim!

Spun ucenicii lui că acest smerit nevoitor avea permanent mintea la cele dumnezeieşti, iar pe limba sa purta întotdeauna numele prea dulce al lui Hristos. Nimeni nu l-a văzut vreodată râzând sau vorbind cuvinte de prisos. În biserică nu se aşeza niciodată în strană, oricât de obosit ar fi fost, iar când se termina slujba, mergea la chilie cu faţa senină şi cu rugăciunea în inimă. […]

O altă nevoinţă a părintelui Gherasim era permanenta lui grijă pentru cei răposaţi. Timp de aproape o jumătate de secol aducea zilnic la biserică vin şi colivă pentru parastas şi aprindea candele şi lumânări la mormintele celor adormiţi. După ce făcea câte trei închinăciuni şi tămâia fiecare cruce, zicea:
- Dumnezeu să te odihnească cu drepţii, părinte !

În noaptea Sfintelor Paşti, părintele Gherasim mergea cel dintâi la cimitir şi aprindea sute de lumânări. Apoi cobora în gropniţă, aprindea candela, făcea trei închinăciuni şi zicea către cei răposaţi:
- Hristos a înviat, preacuvioşi părinţi !
Spun părinţii că odată i-a răspuns la salut un glas dintre cei adormiţi, zicând:
- Adevărat a înviat Domnul, părinte Gherasim ! […]

Cu puţin înainte de obştescul sfârşit i-a zis ucenicul:
- Părinte Gherasim, dă-mi sfatul cel mai de pe urmă! Iar bătrânul i-a răspuns:
- Păzeşte biserica în toată viaţa, că şi biserica te va păzi ! Iar dacă nu păzeşti pravila bisericii, vei cădea în mari ispite şi primejdii.

Ultimele două săptămâni, schimonahul Gherasim Cârjă a stat numai la chilie, în aşteptarea venirii lui Hristos. Îmbrăcat cu rasă şi mantie, cu crucea şi metaniile în mână, aştepta pe marginea patului. Nu voia nici să mănânce, nici să se odihnească. Tot timpul se ruga. 
- De ce nu te culci, părinte Gherasim? îl întrebau ucenicii. 
- Nu pot dormi. Sunt în aşteptare!... Nu ştiu în care ceas va veni Mirele.
În dimineaţa zilei de 16 ianuarie 1957, când împlinea 50 de ani de nevoinţă călugărească, bunul ostaş şi-a dat sufletul în mâinile lui Hristos şi a fost îngropat în cimitirul mănăstirii. 

(Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul Românesc, Editura Episcopiei Dunării de Jos, 1998, pp. 607-609)

 

De la același autor

Ultimele din categorie