-    Ne puteţi spune câte ceva despre mişcarea minţii împotriva firii, după fire şi mai presus de fire ? - spuse Părintele Filip. Cred că ne-ar ajuta să vedem mai lim­pede toate lucrurile pe care ni le-aţi spus până acum.

-    Sfinţii Părinţi s-au ocupat de toate aspectele vieţii duhovniceşti. Şi fiindcă socoteau că mintea este su­biectul principal în ceea ce priveşte boala şi tămădui­rea omului, au vorbit şi despre ea. Sfântul Marcu As­cetul învaţă că există trei feluri de mişcare a minţii: potrivnică firii, după fire şi mai presus de fire.

Mintea se mişcă împotriva firii atunci când nu vede dreptatea şi pronia lui Dumnezeu, ci se războieşte cu oamenii, crezând că este nedreptăţită. Cu alte cuvinte, mintea care se mişcă împotriva firii Îl părăseşte pe Dumnezeu şi se răspândeşte în zidire prin mijlocirea simţurilor. Apoi îi învinovăţeşte pe ceilalţi pentru tot răul din jurul ei.

Mintea se mişcă după fire când omul nu învino­văţeşte pe alţii, ci se socoteşte pe sine pricina gându­rilor rele. în acest caz, omul recunoaşte pricinile pati­milor şi mărturiseşte lui Dumnezeu păcatele sale. Adi­că, în loc de a da vina pe alţii, aşa cum au făcut Adam şi Eva, se osândeşte pe sine, străduindu-se întru tămă­duire.

Când omul dobândeşte roadele Duhului Sfânt, mintea lui se mişcă mai presus de fire. În acea stare, mintea e unită cu Dumnezeu şi se bucură de prezenţa Lui. Când mintea este luminată şi unită cu Dumnezeu, se face fără formă şi fără chip, adică este slobozită de imagini, închipuiri şi gânduri drăceşti. Ea are gânduri bune şi se simte slobozită de constrângeri lăuntrice. Căci, aşa cum vă daţi seama, gândurile rele care se în­torc împotriva lui Dumnezeu şi împotriva aproapelui sunt urmarea bolii minţii. Prin urmare, puteţi înţelege cât sunt de importante mintea şi inima pentru boala şi tămăduirea sufletului şi, în general, pentru viaţa du­hovnicească.

(Mitropolit Hierotheos Vlachos, Boala și tămăduirea sufletului în tradiția ortodoxă, Editura Sophia, București, 2001, p. 76)