Mitropolitul Nicolae al Mesoghiei şi Lavreoticii: „Este, oare, cu putință, ca Dumnezeiasca Împărtășanie să devină pricină de boală?”

Este oare cu putință ca dumnezeiasca Împărtășanie să devină pricină de boală sau chiar de cea mai mică vătămare? Este oare cu putință ca Trupul și Sângele Domnului și Dumnezeului nostru să ne pângărească trupul și sângele? Este oare cu putință ca experiența zilnică de două mii de ani să fie atinsă de raționalismul și de superficialitatea vremilor noastre?

Într-o enciclică publicată cu ocazia epidemiei de gripă AH1N1 din 2009-2010, Episcopul grec Nikos Hadjinikolau, fost cercetător în biomedicină la Universitatea din Harvard și fost președinte al comitetului de bioetică al Bisericii Greciei și al Centrului Grec de Bioetică Medicală, scria următoarele:

„De curând, cu ocazia apariției epidemiei de gripă AH1N1, a fost ridicată – cu rea intenție – problema posibilității transmiterii de boli prin intermediul Sfintei Împărtășanii. Din păcate, este vorba despre o nouă tentativă de denigrare a credinței noastre [...]. Mi se pare potrivit să amintesc, cu această ocazie, anumite adevăruri necesare pentru salvarea comorii celei neprețuite a credinței care se află în noi. De două mii de ani, Biserica noastră transmite harul Sfintelor sale Taine în mod omenesc și binecuvântat totodată, pentru «vindecarea și tămăduirea sufletului și a trupului». Ea nu a fost niciodată contestată de logica contemporană a îndoielii necredincioase, ci trăiește în fiecare zi din experierea încredințării într-o mare minune. Este oare cu putință ca dumnezeiasca Împărtășanie să devină pricină de boală sau chiar de cea mai mică vătămare? Este oare cu putință ca Trupul și Sângele Domnului și Dumnezeului nostru să ne pângărească trupul și sângele? Este oare cu putință ca experiența zilnică de două mii de ani să fie atinsă de raționalismul și de superficialitatea vremilor noastre?

De veacuri întregi credincioșii, sănătoși sau bolnavi, primesc Sfântă Împărtășanie din același Sfânt Potir și din aceeași sfântă linguriță, pe care nu o spălăm și nici nu o dezinfectăm niciodată, fără să se întâmple niciodată nimic. Preoții de caritate din spitale, unde sunt tratate bolile cele mai contagioase, îi împărtășesc pe cei bolnavi și consumă Sfintele Taine care mai rămân la sfârșit cu evlavie și trăiesc ani îndelungați. Sfânta Împărtășanie reprezintă ceea ce este mai sfânt pentru Biserică și pentru oameni, cea mai puternică doctorie pentru suflet și trup și aceasta este învățătura și experiența Bisericii noastre [...]. Faptul că anglicanii și catolicii au hotărât, din motive profilactice, să nu mai dea Sfânta Împărtășanie în Anglia și în Noua Zeelandă nu dovedește, după cum susțin unii, prudență și libertate, ci demonstrează în modul cel mai clar distanța uriașă care desparte Biserica noastră – euharistică în teologia și viața ei, care trăiește, crede și proclamă taina – de celelalte grupări creștine, care mărturisesc indirect absența harului și a semnelor lui Dumnezeu din așa-zisele lor taine și pierderea identității lor ecleziale. Viața fără taine seamănă cu o boală grava fără medicație.

Din păcate, problema cea mai mare nu este reprezentată de virusul gripei, după cum se spune în mass media, nici de virusul panicii mondiale – după cum susțin asociațiile de medici –, ci de virusul necredinței și al lipsei de credință. Și cel mai bun vaccin împotriva acestui virus este participarea noastră deasă la taină Sfintei Împărtășanii.”

(Jean - Claude Larchet, Viața liturgică, traducere de Felicia Dumas, Editura Doxologia, Iași, 2018, p. 502)

De la același autor

Ultimele din categorie