Duhul nostru se reînnoieşte prin harul lui Dumnezeu, prin Tainele dumnezeieşti şi dobândeşte puterea de a rezista împotriva patimilor sufletului şi a trupului. Din pricina nepăsării şi lenevirii noastre însă, patimile reuşesc să întunece mintea noastră şi s-o atragă spre păcat.

Modul cel mai bun de a birui lenea, mijlocul cel mai eficient pentru întărirea duhului nostru în luptele lui cu patimile sufleteşti şi lumeşti, este amintirea morţii şi a judecăţii celei din urmă. Străduiţi-vă să vă închipuiţi că sunteţi pe patul morţii. Gândiţi-vă că peste puţin timp veţi sta înaintea judecăţii înfricoşătoare a lui Iisus Hristos. Cum vă simţiţi? Presupun că toate poftele şi toate patimile au dispărut, toate funiile care vă ţineau legaţi de pământ s-au tăiat. În inimă a rămas doar un dor, doar o rugă: „Doamne, mântuieşte-mă!”.

Nimic nu insuflă atât teama de Dumnezeu cu toate roadele ei duhovniceşti, cât amintirea morţii şi a răspunsului nostru în faţa lui Dumnezeu. Să ţinem inima noastră în trezvie şi priveghere, cu acest gând şi cu altele asemănătoare! Altfel, se va umple de spini şi mărăcini, va fi stăpânită de nesimţire, nepăsare şi trândăveală.

(Sfântul Teofan Zăvorâtul, Călăuzire către viața duhovnicească, Editura Egumenița, Galaţi, p. 99)