În cadrul sinaxei a fost evocată personalitatea Schimonahiilor Nazaria și Olimpiada, primele starețe și întemeietoare ale Mănăstirii Văratec, propuse spre canonizare în anul 2026. Acestea s-au remarcat prin viață aleasă, râvnă duhovnicească și contribuții esențiale la organizarea vieții de obște în mănăstirea nemțeană. Această întâlnire a fost marcată și de aniversarea a 240 de ani de la zidirea primului lăcaș de rugăciune al mănăstirii, precum și de aniversarea a 240 de ani de când a fost rânduită maica Olimpiada, la vârsta de 28 de ani, ca stareță la Văratec.

Amintim că în ședința de lucru din 27 martie 2025, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a aprobat începerea demersurilor de canonizare a mai multor sfinte femei românce, în contextul declarării anului 2026 ca An omagial al pastorației familiei creștine și An comemorativ al sfintelor femei din calendar (mironosițe, mucenițe, cuvioase, soții și mame). Printre propunerile înaintate de Arhiepiscopia Iașilor se numără și Schimonahiile Olimpiada și Nazaria.

Anul înființării mănăstirii, 1785, era un an cu multe încercări și convulsii în lume. În 1789 avea să fie deja Revoluția Franceză, care avea să ducă la căderea multor valori. Iată că în România se construiau mănăstiri sub povățuirea unor părinți precum Sfântul Paisie Velicicovschi, ca Sfântul Iosif Isihastul. Rămân pentru noi o înțelegere că în orice vreme, Dumnezeu își are, ca în vremea lui Ilie, mulți bărbați care nu și-au plecat piciorul lui Baal. Și când spun „bărbați”, mă refer la bărbați și femei care au sufletul bărbătesc, întărit în credință, care știu pentru ce au venit într-o mănăstire, știu pentru ce trăiesc și pentru ce sunt gata să moară. Întorcându-ne în timp, la această moștenire, o facem nu doar privind cu admirația și gândind că a fost atunci, iar noi avem atâtea neputințe, avem atâtea provocări, ne bat la ușă atâtea încercări, și atunci poate nu mai suntem îndatorați să facem ceea ce au făcut ei (Sfântul Cuvios Iosif de la Văratec, Schimonahiile Nazaria și Olimpiada n.r.). Cele ce evocăm acum, pe care le punem la inima noastră, devin un început și un act de curaj, o moștenire. Moștenirea este și o harismă pe care suntem chemați să o înviem în sufletele noastre. Suntem în mănăstire, ne rugăm și ne împărtășim nu doar cu gândul că dacă împlinim pravila, rânduiala, călcăm pe urma lor, ci asemenea lor, toate acestea le facem ca să ne schimbăm, să devenim mai întăriți în credință, a afirmat Preasfinția Sa în cuvântul adresat către obște.

Despre viața și lucrarea celor două ucenice ale Sfântului Cuvios Iosif Pustnicul au vorbit stavrofora Iosefina Giosanu, stareța Mănăstirii Văratec, precum și monahiile Anatolia Bălăiță și Nectaria Prepeliță, care au cercetat documentar și duhovnicește activitatea celor două vrednice slujitoare ale lui Hristos.

Întâlnirea noastră are ca obiectiv aniversarea celor 240 de ani de la zidirea primei bisericuțe de lemn și comemorarea primelor doua starețe, Schimonahiile Nazaria și Olimpiada. Mulțumim Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Teofan pentru binecuvântarea părintească oferită de a marca acest moment jubiliar prin conferința duhovnicească de astăzi, și prin bucuria de a delega pe Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul de a fi prezent împreună cu noi. Prin această triadă de ctitori ai acestui sfânt lăcaș și acestor informații păstrate cu sfințenie, prin dragostea și râvna lor față de viața călugărească, am putut ajunge astăzi la această frumoasă aniversare de 240 de ani. Vrednicia lor nu a fost să ne lase doar o frumoasă mănăstire, ci un vas plin de trăire duhovnicească, ce s-a păstrat cu sfințenie de multe generații de călugărițe nevoitoare aici, toate întru mai multă credință, dragoste și râvnă în a-și dobândi mântuirea. Printre ele se găsesc multe suflete care astăzi sunt sfinte sau propuse pentru a fi canonizate, și altele care, în fața Domnului, s-au sfințit în taină, fără ca noi să avem știință despre aceasta, ne-a mărturisit maica stareță Iosefina Giosanu.

În Patericul Românesc, părintele arhim. Ioanichie Bălan relatează pe larg biografia și activitatea celor două călugărițe:

Schimonahia Nazaria, de la Mănăstirea Văratec (†1814)

Viaţa schimonahiei Nazaria a fost din început înconjurată de necazuri şi ispite. Era de loc din Braşov. Mai întâi a fost căsătorită şi a născut doi copii. Apoi, murindu-i soţul, a rămas din tinereţe văduvă. Nu după mulţi ani, cu voia lui Dumnezeu, i-au murit şi copiii. Rămânând singură şi dorind să slujească lui Hristos, a intrat în nevoinţa vieţii călugăreşti. Mai întâi a petrecut în Schitul Scânteia din Vrancea, unde a fost făcută rasoforă cu numele de Natalia. Apoi se mută la Schitul Bonţeşti. Aici primi marele şi îngerescul chip sub numele de Nazaria.

Dorind o nevoinţă duhovnicească mai înaltă, schimonahia Nazaria a venit în ţinutul Neamţ, la Schitul Pârâul Carpenului (Pipirig). Aici a cunoscut pe marele duhovnic Iosif Pustnicul, care a strămutat obştea de aici la Schitul Durău, sub Muntele Ceahlău, unde luă fiinţă o renumită sihăstrie de călugăriţe. La Durău s-a nevoit schimonahia Nazaria 14 ani de zile, în tăcere, în post, în rugăciune şi ascultare, devenind egumenă a acelei alese sihăstrii. Şi era aşa de blândă, smerită şi înţeleaptă, încât o iubeau toate ca pe o adevărată mamă duhovnicească.

În anul 1788, după întemeierea Mănăstirii Văratec, Cuviosul Iosif Pustnicul a adus pe schimonahia Nazaria de la Durău şi a pus-o stareţă în Văratec. Astfel, smerita mireasă a lui Hristos, părăsind liniştea, se face începătoare unei obşti noi, devenind prima stareţă a Mănăstirii Văratec. Şi a condus cu multă înţelepciune duhovnicească soborul mănăstirii, din anul 1788 până în anul 1814. La aceasta a fost ajutată nu puţin de Cuviosul Iosif, şi mai ales de Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, protectoarea mănăstirii.

După ce formă o frumoasă obşte de călugăriţe cu peste o sută de surori şi rândui toate bine, schimonahia Nazaria s-a mutat din viaţa aceasta, pentru a lua plata ostenelilor sale.

Schimonahia Olimpiada, de la Mănăstirea Văratec (1757-1842)

Această râvnitoare călugăriţă era fiică de preot din oraşul Iaşi. La vârsta legiuită s-a căsătorit. Dar, răposând soţul ei, a părăsit grijile lumii şi s-a dus să slujească lui Hristos în Mănăstirea Topoliţa din ţinutul Neamţ. Acolo a fost făcută rasoforă, primind numele de Olimpiada, în loc de Bălaşa. Neîmpăcându-se cu rânduiala mănăstirii, a venit la Stareţul Paisie, care i-a poruncit, în urma unei descoperiri avute, să caute, împreună cu Schimonahia Nazaria, un loc de mănăstire, unde să se nevoiască în tăcere, în rugăciune şi în tăierea voii. De aceea, luând binecuvântare, a plecat să caute un loc potrivit şi retras de lume. Şi aflând loc de linişte în pădurile Văratecului, cu sfatul Cuviosului Iosif Pustnicul, a început construcţia unei biserici din lemn, în anul 1785. Aşa a luat naştere Schitul de maici Văratec. În anul 1787 au fost strămutate aici şi călugăriţele din Mănăstirea Topoliţa, sub egumenia schimonahiei Nazaria de la Durău. Acum primeşte tunderea în marea schimă şi rasofora Olimpiada.

Văzând că soborul maicilor se măreşte, iar biserica de lemn este neîncăpătoare, schimonahia Olimpiada a adunat fonduri de la oameni iubitori de Hristos şi a început zidirea unei biserici mult mai mari. În anul 1808, biserica cu hramul „Adormirea Maicii Domnului” a fost terminată. Tot prin osârdia maicii Olimpiada s-a construit în anul 1817 o biserică de lemn la cimitir, în cinstea Sfântului Ioan Botezătorul, zidul de incintă şi chilii pentru călugăriţe.

Cu toate că schimonahia Olimpiada era „Marta” mănăstirii, ea nu uita nici de cele duhovniceşti. La slujbele bisericii era nelipsită, la ascultare, cea dintâi, iar pravila şi canonul le făcea regulat. Se îndeletnicea, mai ales noaptea, cu citirea Sfintei Scripturi şi cu scrierea cuvintelor Sfinţilor Părinţi, pentru ea şi pentru ucenicele ei.

Sufletul maicii Olimpiada era împodobit şi cu smerita cugetare. De mai multe ori fiind rugată să fie stareţă, ea n-a primit, socotindu-se nevrednică. Totuşi, în anul 1822 a primit să fie stareţă şi maică duhovnicească soborului, care număra peste 300 de călugăriţe, şi a povăţuit cu multă înţelepciune sfânta mănăstire timp de şase ani de zile. Apoi, mutându-se Cuviosul Iosif din viaţa aceasta, s-a retras şi maica Olimpiada din stăreţie. În anul 1834 este aleasă pentru a doua oară stareţă a Mănăstirii Văratec, pe care o conduce duhovniceşte până în anul 1842, când se mută la veşnica odihnă în vârstă de 85 de ani.