Dragul meu, viața monahală este o viață cu totul deosebită, e o intrare în Cer, în cinul îngeresc, iar îngerii sunt geloși pentru că noi luptăm în trup cu neputințele trupești ca să menținem o identitate îngerească! Asta e altceva. Este aspectul desăvârșit. Se ating cote înalte, în situația care se ating, însă nu e problemă rațională. Este mai mult o problemă de afectivitate. Dar Scriptura se referă la toată lumea.

Toată lumea a primit cele zece Porunci. Toți trebuie să aibă o modestie, o dragoste pentru celălalt, pentru că spus este că monahul înseamnă un creștin bun. Deci, orice om, când a plecat la mânăstire, era un creștin oarecare, dar a râvnit dincolo de dimensiunile omenești: a vrut o înfrânare, a vrut o dăruire a tuturor simțurilor numai pentru Dumnezeu.

(Ne vorbește Părintele Arsenie, ed. a 2-a, vol. 3, Editura Mănăstirea Sihăstria, 2010, p. 24)