Monahul este asemenea turturicii
Monahul iubitor de bogăţie este ziditor lumesc, iar cel sărac, cetăţean ceresc.
Pentru ce proorocul te-a asemănat pe tine văduv, cu turturica cea văduvă, o, monahule? Că turturica este pasăre înţeleaptă care nu pofteşte niciodată a doua însoţire. Nu se aşează niciodată pe ramuri verzi, ci numai pustiile cele nelocuite le caută şi acolo îşi sfârşeşte zilele ei. Pentru aceasta te-a asemănat proorocul cu turturica cea văduvă, ca nici tu să nu te mai întorci în lume.
Nici în cetăți şi în sate să petreci, cu mireni să nu te însoţeşti, nici să te înveţi căile lor, ca să nu se îndepărteze sufletul tău de la Domnul Dumnezeu, Mirele cel adevărat al sufletelor noastre. Nici la bogăţie şi la dulceţile vieţii să nu te întorci. Pentru că nu poţi să fii şi înger şi om, nu poţi sluji lui Dumnezeu şi lui Mamona (Luca 16, 13). Monahul iubitor de bogăţie este ziditor lumesc, iar cel sărac, cetăţean ceresc. Câţi din monahi întru bogăţie şi desfătare trăiesc, nu se deosebesc cu nimic de mirenii cei din lume care trăiesc în desfătări? Sunt străini de petrecerea cea îngerească şi mincinoşi, pentru că s-au lepădat de lume odată, dar acum în lume şi în bogăţiile cele pământeşti petrec. Aşadar, dacă vei vedea monah bogat şi iubitor de plăceri, iubitor de argint, nemilostiv, iubitor de desfătare şi câştiguri lumeşti, lasă-ţi păcatele tale şi-l plânge pe el, că în noapte şi în întuneric umblă unul ca acesta. (Sfântul Efrem Sirul)
(Cuvinte de la Sfinții Părinți, Editura Episcopiei Romanului, 1997, p. 69)
Vreau să simt bucuria lui Hristos!
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro