De plâns este omul gârbov, de plâns este omul orb. Dar nimeni nu este mai vrednic de plâns decât alţi doi: cel ce se osteneşte neîncetat să-şi îndreptăţească păcatele şi cel care caută neîncetat să se întărească în necredinţa sa. Ce altceva poţi spune despre aceştia doi, decât că de la naştere şi până la moarte îşi sapă groapa în ei înşişi?

(Sfântul Nicolae Velimirovici, Gânduri despre bine și rău, Editura Predania, București, 2009, p. 59-60)