O cauză a îndepărtării adolescenților de Biserică este neînțelegerea a ceea ce se întâmplă la slujba religioasă. Toate aceste fapte și cuvinte sunt obișnuite pentru ei, dar fără sens. Nimeni nu și-a făcut timp să le explice în copilărie sensul rugăciunii Tatăl nostru, de exemplu. Posibil ca în fiecare zi de la vârsta de șase săptămâni copilul să fi rostit împreună cu părinții săi Tatăl nostru și dimineața, și seara, și în timpul zilei. Dar pentru el acest lucru nu reprezintă o râvnă sufletească. Nu mulți dintre adolescenți înțeleg lucrurile aparent evidente, atunci când este vorba despre tainele Bisericii. Și, chiar dacă băiatul ajută în altar, iar fetița cântă la strană, acest lucru nu îi mântuiește. Deseori preotul îi invită pe adolescenți în altar nu pentru a educa în ei evlavia față de sfânta slujbă, ci numai pentru ca enoriașii să fie impresionați, pentru ca arhiereul, care a venit la biserică să slujească Sfânta Liturghie, să îl bată pe umăr pe preotul paroh și să îl laude.

Adolescentul în biserică este extrem de singur, aici nu există un spațiu prietenos pentru el și, mai ales, aici nu există nicio idee care să-l poată impresiona.

Din fericire, nu peste tot este așa. Există multe parohii minunate, în care copiii și adolescenții sunt tratați cu mare interes, în care școala duminicală este un spațiu interesant și liber, în care se organizează excursii, tabere, cluburi pentru tineret și teatre pentru adolescenți.

Cum mai poate fi ajutat un adolescent? Cum să facem ca și rugăciunea, și tainele, pe măsură ce el se maturizează, să înceapă să sune într-un mod nou pentru el? Este nevoie de literatură duhovnicească specială pentru adolescenți, în care să se vorbească despre acele lucruri cu care ei urmează să se întâlnească. Este timpul ca, de exemplu, să se alcătuiască anumite pravile de rugăciune, printre care Rânduiala pentru Sfânta împărtășanie: nu să fie traduse în limba maternă, ci să se alcătuiască pur și simplu rugăciuni, care să reliefeze pe scurt lumea interioară a adolescentului. Copiii noștri, care sunt în creștere, au nevoie de un mediu cultural – de literatură sănătoasă, de filme, de spectacole, care vorbesc în limba lor. A venit vremea când despre problemele adolescentului se poate vorbi în biserică, în limbajul rugăciunii, al creării asociațiilor pentru adolescenți, al cluburilor de tot felul.

O conversație sinceră despre bine și rău

Copilul se confruntă cu probleme serioase – neînțelegerea, necunoașterea lui Dumnezeu, necunoașterea de sine. Adolescenții, neobișnuiți cu responsabilitatea, exclud pur și simplu problema și refuză să o rezolve. Dar sunt și unii care încep să reflecteze. Aici este important rolul preotului. El îi poate ajuta să formuleze corect problema, să alcătuiască în mod corect o conversație pentru a-i da de înțeles adolescentului că el are acum o vârstă la care ia naștere propria sa viață lăuntrică, rațională, emoțională, spirituală și aceasta este acea cale pe care el poate merge mai departe ca adult.

Aceste conversații cu adolescenții nu sunt lipsite de sens, dar trebuie să știi să vorbești cu ei ca și cu niște oameni mari, adică să discuți la nivel existențial – despre problematica binelui și a răului, a suferinței, a înțelegerii lui Dumnezeu, a neînțelegerii lui Dumnezeu. Trebuie să îi dai de înțeles adolescentului că toți oamenii se confruntă cu aceste probleme, că el nu este singurul, care trece prin aceste experiențe, că starea lui proprie nu este unicat. Deseori adolescentul nu are de unde să audă acest lucru. Părinții ii spun: „Tu înainte erai credincios, mergeai la biserică, te rugai. Ce ai decăzut așa?” Și, în loc să comunice cu copilul lor, ei încep să citească acatiste, să se roage la icoana Maicii Domnului „Sporirea minții”. Copiilor din familiile credincioase li se insuflă sentimentul de vinovăție și este numit pocăință, smerenie.

Tema smereniei este foarte ușor de utilizat în scopul manipulării. În general, când educația este înlocuită cu manipularea, în cele din urmă va veni în mod inevitabil criza. Manipularea funcționează atâta timp cât copilul este mic și slab. Iar adolescentul, de asemenea, începe să manipuleze – să cumpere, să mituiască, să sperie și așa mai departe, adică să utilizeze acele mecanisme pe care le-au utilizat părinții lui. A manipula copilul mic este mai ușor decât a-l educa. „Dacă nu mănânci legume, nu te mai iubesc; dacă nu asculți – vine diavolul și te ia cu el” – acestea sunt moduri de manipulare. Și sunt milioane în arsenalul părinților. Nu știu de ce, dar se crede că aceasta este educație, și adevărul e că nu este.

(Protoiereu Alexei Uminski, Adolescentul în familie și în biserică: depășirea zonelor neîncrederii, Editura Egumenița, Galați, 2020, pp. 13-16)

Îți mai recomandăm și: Motivele pentru care la vârsta adolescenței, unii copii se îndepărtează de Biserică – partea I