Fericit este cel ce a câştigat şi a avut ascultare adevărată şi nefăţarnică, că unul ca acesta următor este al Bunului nostru Dascăl, „Care ascultător S-a făcut până la moarte” (Filipeni 2, 8).

Deci, cu adevărat, cel ce are ascultare este fericit, că al Domnului următor fiind, împreună moştenitor cu Dânsul se face. Cel ce are ascultare, spre toţi cu dragoste se uneşte. Cel ce are ascultare mare avuţie a câştigat, mare bogăţie a dobândit! Ascultătorul este bineplăcut tuturor, de toţi este lăudat, de toţi este slăvit. Ascultătorul repede se înalţă şi tot astfel va fi în sporire. Ascultătorul se supune şi nu grăieşte împotrivă, i se porunceşte şi nu se răzvrăteşte, este mustrat şi nu se mânie, spre tot lucrul bun este gata. De iuţime nu este prins uşor; dacă va auzi certare nu se tulbură şi, fiind ocărât, nu se aprinde; în scârbe se bucură, în necazuri mulţumeşte, din loc în loc nu se mută şi din mănăstire în mănăstire nu umblă. Sfătuit fiind, nu se înfricoşează; în care loc este pus, rabdă şi de trândăvie nu se ţine. Pe părinte nu-l defaimă şi pe frate nu-l nedreptăţeşte; afară de mănăstire nu se abate, de odihnă nu se bucură, cu locurile nu se îndulceşte şi de măriri nu se veseleşte, ci, după Sfântul Apostol, în care loc este chemat, în acela şi rămâne.

Deci, multe sunt cu adevărat roadele ascultării; pentru aceea, fericit este cel ce a câştigat-o pe dânsa.

 

(Sfântul Efrem Sirul, Cuvinte și învățături vol. 1, Editura Bunavestire, Bacău, 1997, p. 82)