Mulți confundă iubirea cu atracția trupească sau cu un sentiment pozitiv
Ar trebui să fim întregi în momentul în care ne încredinţăm viaţa unei comuniuni cu o altă persoană. Şi să căutăm ca şi celălalt să fie întreg sau să dorească să fie întreg şi să-i cunoaştem lipsurile, nu ca să i le completăm noi, ci ca împreună, fiecare să-şi întregească fiinţa, să-şi vindece rănile şi să se completeze pe sine.
Prin psihism, prin puterea lui de dorire, intrăm în relaţie unii cu ceilalţi. Aceasta ne e dăruită ca să ne iubim unii pe alţii. Dar, aşa cum este omul astăzi, această parte e ruptă din întregul său. De aceea, când cineva vrea să se căsătorească doar cu această parte, cu dorinţa, vrea doar cu o treime din sufletul său. Pentru că sufletul omului are trei mari puteri: puterile vegetative, puterile afective şi puterea duhului, duhovnicească. Firesc, oamenii se căsătoresc pentru că se iubesc. Dar, din păcate, astăzi, mulţi confundă iubirea cu atracţia trupească şi tinerii se aruncă cu uşurinţă să-şi satisfacă atracţia descoperind apoi, că: „A, pardon, nu erai tu, te-am confundat, dar mi-a făcut plăcere, într-adevăr”. Aceasta duce la o mare suferinţă, ignorată şi negată de multe ori, dar nu mai puţin reală din acest motiv, deşi oamenii mimează că nu le pasă, că asta e viaţa, că trebuie să ne cunoaştem, că trebuie să alegem, că trebuie să ştim cine este partenerul... Nimeni nu mai stă să vadă, să inventarieze rănile care rămân, bolile care se acumulează, durerea şi chiar crimele care decurg de aici. Câţi prunci au murit dintr-un avânt ca acesta? Au fost îndepărtaţi din viaţa mamei ca o murdărie, ca nimic.
Apoi, există mulţi tineri care confundă dragostea cu un sentiment sau cu un complex de sentimente „pozitive”. Ei se căsătoresc cu un tu faţă de care au sentimente puternice şi, da, sentimentele sunt mai stabile decât impulsurile şi atracţia trupească. Dar şi ele sunt schimbătoare, şi ele sunt trecătoare. Cine dintre noi n-a spus: „N-aş putea să trăiesc fără tine”, şi astăzi zâmbeşte cu duioşie, pentru că nu-şi mai aduce aminte precis numele aceluia sau aceleia. Dar atunci muream. Şi acum? Mulţi băieţi, multe fete se plâng: „M-a minţit”. Mă străduiesc din răsputeri să le arăt că nu e adevărat.
Cineva care spune: „sunt în stare să mor pentru tine”, spune drept, e sincer. Dar de unde vorbeşte? Cu ce putere a sufletului declară? Cu puterea sentimentală. Este cu adevărat plin de un sentiment şi dacă atunci s-ar ivi ocazia să moară, probabil că ar face-o ca prostul. Şi a doua zi, ar zice: „Aoleu, am murit degeaba, că nu era cazul!”. Da? Slavă Domnului, că moartea nu e atât de simplă şi că îngerul nostru păzitor ne mai produce înainte să murim o durere, pe care vrem întâi să ne-o pansăm şi după aceea să murim. Şi apoi, când spune: „Nu pot să te mai sufăr, nu te cunosc”, nu te minte, acesta e adevărul. Alt adevăr, dar singurul valabil în acel moment. I se deschid ochii. Astăzi. Şi asta e adevărat. De aceea, noi ar trebui să fim întregi în momentul în care ne încredinţăm viaţa unei comuniuni cu o altă persoană. Şi să căutăm ca şi celălalt să fie întreg sau să dorească să fie întreg şi să-i cunoaştem lipsurile, nu ca să i le completăm noi, ci ca împreună, fiecare să-şi întregească fiinţa, să-şi vindece rănile şi să se completeze pe sine.
(Monahia Siluana Vlad, Deschide Cerul cu lucrul mărunt, Editura Doxologia, Iași, 2013, pp. 81-83)
Sărbătoarea bucuriei împărtășite în familie
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro