Erau doi cizmari. Unul avea copii mulți, femeie, tată și mamă și mergea la biserică în fiecare Duminică. Și toate îi mergeau bine. Celălalt nu mergea la biserică, ci lucra și Duminica, și nu putea să se conducă nici pe sine. De aceea, invidiindu-l pe fratele său care îi era nesuferit, i-a zis cu mânie: „De unde și cum te-ai îmbogățit? Pentru că eu muncesc mai mult decât tine, și cu toate acestea am sărăcit”. Însă fratele său, ca să-l facă pe el să meargă la biserică, i-a zis: „Iată, eu merg întotdeauna la biserică și, mergând, aflu aur aruncat pe cale; și de atunci, câte puțin, m-am îmbogățit. Dacă vei vrea ca să mergem împreună, orice vom găsi vom împărți în jumătate”. Iar acela, crezând, a început a merge după dânsul; și, mergând el la biserică totdeauna, i-a binecuvântat Dumnezeu și s-a îmbogățit.

După un timp i-a zis bunul său frate: „Oare știi, frate, cât de mult ți-a folosit un cuvânt de îndemn pentru Dumnezeu și averea ta? Să mă crezi pe mine că nimic n-am găsit pe cale, pentru că ți se părea că eu după aur umblu. Dar pentru că Dumnezeu a zis: „Căutați mai întâi Împărăția lui Dumnezeu și dreptatea Lui, și toate celelalte se vor adăuga vouă”, pentru aceea ți-am vorbit ție. Deci, chiar de am și mințit, iată că n-am greșit, fiindcă tu te-ai îmbogățit”.

(Cuvinte de la Sfinții Părinți, Editura Episcopiei Romanului, 1997, pp. 20-21)