Credinţa este maică a tot lucrul bun şi printr-însa câştigă cineva făgăduinţele Stăpânului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos, precum este scris: „Iar fără de credinţă cu neputinţă este a-I bine-plăcea" (Evrei 11, 6). Iar necredinţa este moşie bine-roditoare diavolului, care este maică a tot lucrul rău. Dintr-însa se naşte îndoirea sufletului, care este neorânduiala. „Bărbatul îndoit la suflet este nestatornic în toate căile lui ” (Iacov 1, 8). De vom ieşi în pustie, în pustie nu se liniştesc picioarele noastre, iar de vom veni în cele locuite, îi fericim pe cei ce iubesc pustia.

Fraţilor, de nu vom semăna, cum vom secera? (Galateni 6, 7-8). Neaducând rodurile Dătătorului de roduri, cum putem rodi? Nesuferind necazul, cum vom afla odihnă? Dacă nu răbdăm în pustie, cum vom lua plata străinătăţii noastre? Dacă nu răbdăm întru sărăcie şi întru strâmtorare, cum vom afla adevărata bogăţie? Dacă nu binevoim întru ocări, în scârbe şi în defăimări, nerăbdând supunerea faţă de cei mai bătrâni întru Domnul, ci ne mutăm dintr-un loc într-altul, cum vom urma Stăpânului Hristos?

(Sfântul Efrem Sirul, Cuvinte și învățături vol. 2, Editura Bunavestire, Bacău, 2008, p. 139)