Să nu ne întristăm de pierderea averilor noastre: acesta e un lucru neînsemnat. Tatăl meu după trup m-a învățat aceasta. Când se întâmpla o nenorocire în casă, el rămânea mereu liniștit. După ce casa noastră a ars, oamenii spuneau: „Ivan Petrovici, ți-a ars gospodăria”, dar el răspundea: „Dă Dumnezeu, și mi-o voi pune pe picioare”. Într-o zi mergeam la ogorul nostru și eu i-am spus: „Uite, ne-au furat snopii de grâu”, dar el mi-a răspuns: „Ei și? Fiule, Domnul a făcut să rodească pentru noi bucate din destul, dar cine fură înseamnă că are nevoie de ele”. Mi s-a întâmplat să-i spun: „Dai mult de pomană, dar iată acolo oamenii trăiesc mai bine decât noi și dau mai puțin”, iar el mi-a răspuns: „Lasă, fiule, Domnul ne va da ce ne trebuie”. Și Domnul n-a înșelat nădejdea lui.

(Cuviosul Siluan Athonitul, Între iadul deznădejdii și iadul smereniei, traducere de Ioan I. Ică jr., Editura Deisis, Sibiu, 2001, p. 131)