Păcatul l-a îndepărtat pe om de Dumnezeu, dar nu și pe Dumnezeu de om. Legătura lui Dumnezeu cu omul nu s-a schimbat. El este dragostea, este veșnic și neschimbător. Și în locul credinței și al dragostei pe care omul le-a pierdut, i-a dat nădejdea. În nădejde a tot trăit omul până acum, nădejdea îl ține.

De-a lungul întregului Testament al vremilor Vechi, Dumnezeu îl sprijină, îl crește și îi arată drumul: îngerii sunt trimiși cu dinadinsul să coboare și înfăptuiesc astfel acea scară atotdreaptă de la pământ la Cer. Ființa omenească slobodă s-a stricat, și pe aceasta o vrea Dumnezeu tămăduită iarăși din preaplinul iubirii, prin nădejde.

(Tito Colliander, Credința și trăirea ortodoxiei, traducere de Părintele Dan Bădulescu, Editura Scara, București, 2002, p. 8)