Am să-ţi spun un lucru, dar să nu te îndoieşti de el, nici să nu-l dispreţuieşti, ca fiind de mică însemnătate, fiindcă adevăraţi sunt cei, care mi l-au încredinţat mie. Pentru că eu adevărul ţi-l spun, şi în aceste cuvinte ale mele, şi în toate câte le spun. Chiar de ar fi să te spânzuri de limbă, să nu crezi că ai ajuns la ceva în rânduiala ta, dacă n-ai dobândit darul lacrimilor. Căci până atunci, lumii slujeşti într-ascuns, adică cu cele lumeşti petreci, şi lucrul lui Dumnezeu îl face omul tău cel dinafară. Iar cel dinlăuntru este încă neroditor. Rodul lui începutul şi-l are în lacrimi. Căci, când ajunge-vei în ţara acestora, să ştii că a ieşit mintea ta din temniţa lumii acesteia şi a pus piciorul în calea spre veacul cel nou, şi a început să simtă mireasma văzduhului celui nou şi minunat. Şi atunci lacrimile încep să curgă. Că iată s-a apropiat naşterea pruncului celui duhovnicesc.

(Sfântul Isaac Sirul, Cuvinte despre nevoinţă, Editura Bunavestire, Bacău, 1997, p. 76)