Ne-am deprins să ne împotrivim totdeauna la ceva, căci întotdeauna ceva nu este după voia noastră. Nu ne-am deprins cu ascultarea. Nu am învăţat să ne supunem voii lui Dumnezeu, ci dorim să fie voia noastră. Ei, păi, fiule, voia ta nu trebuie s-o faci! Pe cei ce îşi fac voia proprie nu-i vor primi nici cerul, nici pământul. De aceea să-I mulţumim, să-L lăudăm pe Dumnezeu pentru toate – şi pentru situaţia în care ne-a pus. El ştie ce şi cum, iar apoi va scoate ceva deosebit de frumos din noi, când ne vom smeri. Se cade să ştim că aici pe pământ facem lucrarea Sa, fără a ţine socoteală de cine ne încredinţează sarcina.

(Stareţul Tadei de la Mănăstirea Vitovniţa, Cum îţi sunt gândurile aşa îţi este şi viaţa, Editura Predania, p. 179)