Nu există nimic mai tragic și nimic mai trist ca neamul omenesc înhămat la jugul apăsător al timpului și al spațiului. Trage după sine timpul fără să cunoască nici natura, nici sensul și nici scopul acestuia. Trage după sine spațiul, dar nici natura, nici sensul și nici scopul acestuia nu le cunoaște. Absența scopului îl conduce, așadar, în captivitatea absurdului! Absența scopului rivalizează cu absurdul, dar tragicul câstigă întotdeauna.

(Sfântul Iustin Popovici, Omul și Dumnezeul-om. Abisurile și culmile filozofiei, Editura Sophia, Bucureşti, pg. 49)