Neliniştea duhului şi patimile strică sângele şi lo­vesc chiar în inima sănătăţii

Cuvinte duhovnicești

Neliniştea duhului şi patimile strică sângele şi lo­vesc chiar în inima sănătăţii

Domnul ne mai lasă să mai trăim ca să ne curăţim de păcate.

Despre boală și felul de viaţă dus, Mila lui Dumnezeu fie cu dumnea­voastră! V-aţi îmbolnăvit? Dar slavă lui Dumnezeu că vă înzdrăveniţi sau v-aţi înzdrăvenit deja. Slavă lui Dumne­zeu şi pentru că aţi îndurat nu fără folos boala. Învăţăturile pe care le-aţi primit din cele întâmplate cu dumneavoastră sunt foarte însemnate şi în viaţa lu­mească, cu atât mai mult în cea duhovnicească. Nu este nimic de aşteptat din partea oamenilor şi toată grija trebuie aruncată la Domnul; pe lângă asta, tre­buie să aşteptăm mereu moartea în cre­dinţa că Domnul ne mai lasă să mai trăim ca să ne curăţim de păcate, lucru spre care trebuie să ne întoarcem toată grija. Aceste puncte sunt „pârghiile" şi „direcţiile" vieţii duhovniceşti. Să nu îl judecaţi aspru pe părintele dumnea­voastră duhovnicesc, de vreme ce nu ştiţi limpede pricina pentru care s-a purtat cu atâta neluare-aminte.

Boala nu v-a venit de la felul de viaţă pe care-l duceţi, prin urmare acesta nu trebuie schimbat din pricina bolii. Din punctul de vedere al refacerii puterilor, felul mâncării este un lucru secundar... Lucrul de căpetenie îl constituie mânca­rea proaspătă, aerul curat... şi mai pre­sus de toate liniştea duhului. Neliniştea duhului şi patimile strică sângele şi lo­vesc chiar în inima sănătăţii. Postul şi îndeobşte viaţa ascetică sunt cel mai bun mijloc de a păstra sănătatea şi de a o face să înflorească. Neamţul Gufeland a scris o carte despre prelungirea vieţii, unde ridică în slăvi şi viaţa ascetică. Cei ce ridică în slăvi ştiinţa trebuie să ascul­te de el, iar noi avem alţi dascăli, mai de seamă decât acest neamţ. Rugăciunea înalţă duhul pe tărâmul lui Dumnezeu, în care este rădăcina vieţii - iar prin duh şi trupul se împărtăşeşte din această via­ţă... Duhul umilit, simţămintele şi lacri­mile de pocăinţă nu răpesc, ci dau pute­re omului, fiindcă aşază sufletul într-o stare de bucurie.

(Sfântul Teofan Zăvorâtul, Boala și moartea, traducere din lb. rusă de Adrian și Xenia Tănăsescu, ed. a 2-a, Editura Sophia, București, 2007, pp. 16-18)

Citește despre: