Prin fire omul nu era nici muritor, nici nemuritor. Dacă ar fi fost făcut nemuritor dintru început, ar fi fost făcut dumnezeu. Pe de altă parte, dacă ar fi fost făcut muritor  s-ar fi putut crede că Dumnezeu este pricina morţii lui. Prin urmare, n-a fost făcut nici muritor, nici nemuritor, ci capabil şi de una, şi de alta. Dacă înclina spre nemurire păzind porunca lui Dumnezeu, ar fi primit drept răsplată nemurirea şi ar fi ajuns dumnezeu. Dacă se îndrepta spre faptele morţii neascultand de Dumnezeu, avea să se facă el însuşi pricina morţii lui. Într-adevăr, Dumnezeu l-a făcut pe om liber şi stăpân prin voinţa pe sine însuşi.

(Sfântul Teofil al Antiohiei, Ad Autolycum II, 27, PG 6, 1093-1096 [PSB 2, 1980, p. 314-315)