Neputinţa duhovnicească se curăţeşte prin spovedanie, în care se pune şi începutul vindecării ei. Iar vindecarea se continuă... Se termină apoi prin nevoinţele săvârşite împotriva ei (a neputinţei).

Vindecarea are loc atunci când patima devine potrivnică şi încetează să mai atragă. Atât timp cât se săvârşeşte această procedură, cel ce luptă se află în mila Conducătorului de oşti, chiar dacă primeşte răni puternice, cade şi se ridică.

Mila aceasta pleacă numai atunci când cineva cade şi nu se mai ridică, se prăbuşeşte. Dar, dacă omul cade şi se ridică imediat şi îşi ia iarăşi arma ca să lupte împotriva vrăjmaşului, mila nu pleacă. Cu aceasta amestecaţi amărăciunea conştiinţei voastre.

(Sfântul Teofan Zăvorâtul,  Sfaturi înțelepte, Editura Egumenița, p. 442)