Dacă vei face cuiva bine, să nu aştepţi răsplată de la el, şi pentru amândouă aceste fapte răsplătit ai să fii de la Dumnezeu. Iar dacă îţi este cu putinţă, să faci binele, chiar fără să ai în vedere răsplata viitoare. Dacă ai pus sufletului tău sărăcia ca hotar, şi cu Harul lui Dumnezeu eşti slobod de orice grijă, şi prin sărăcia ta te-ai ridicat deasupra lumii, atunci vezi, ca nu cumva să îndrăgeşti câştigul, sub cuvânt că iubeşti pe săraci, ca să faci – chipurile – milostenie, şi să nu-ţi arunci sufletul în tulburare, luând de la unul, ca să dai la altul, şi aşa să-ţi pierzi cinstea ta prin faptul că te supui oamenilor, cerându-le ceva, și cazi și din libertatea ta și din nobleţea cugetării tale, în grija celor ale vieţii, fiindcă stai pe o treaptă mai înaltă decât cei milostivi.

Nu, te rog eu, nu te supune oamenilor. Milostenia este asemenea cu hrana pruncilor, pe când netulburarea (liniştea) este culmea desăvârşirii. Dacă ai avuţii, risipeşte-le deodată; dacă n-ai, nu dori să ai. Curăţeşte-ţi chilia de toate lucrurile desfătătoare şi de prisos. Că aceasta te duce pe tine la înfrânare, chiar fără să vrei. Fiindcă lipsa de lucruri învaţă pe om cu înfrânarea. Când însă, avem slobozenie din partea lucrurilor, nu putem să ne stăpânim.

(Sfântul Isaac Sirul, Cuvinte despre nevoință, Editura Bunavestire, Bacău, 1997, p. 120)