Dacă vei face cuiva bine, să nu aștepți răsplată de la el, și pentru amândouă aceste fapte răsplătit ai să fii de la Dumnezeu. Iar dacă îți este cu putință, să faci binele, chiar fără să ai în vedere răsplata viitoare. Dacă ai pus sufletului tău sărăcia ca hotar, și cu Harul lui Dumnezeu ești slobod de orice grijă, și prin sărăcia ta te-ai ridicat deasupra lumii, atunci vezi, ca nu cumva să îndrăgești câștigul, sub cuvânt că iubești pe săraci, ca să faci – chipurile – milostenie, și să nu-ți arunci sufletul în tulburare, luând de la unul, ca să dai la altul, și așa să-ți pierzi cinstea ta prin faptul că te supui oamenilor, cerându-le ceva, și cazi și din libertatea ta și din noblețea cugetării tale, în grija celor ale vieții, fiindcă stai pe o treaptă mai înaltă decât cei milostivi.

Nu, te rog eu, nu te supune oamenilor. Milostenia este asemenea cu hrana pruncilor, pe când netulburarea (liniștea) este culmea desăvârșirii. Dacă ai avuții, risipește-le deodată; dacă n-ai, nu dori să ai. Curățește-ți chilia de toate lucrurile desfătătoare și de prisos. Că aceasta te duce pe tine la înfrânare, chiar fără să vrei. Fiindcă lipsa de lucruri învață pe om cu înfrânarea. Când însă, avem slobozenie din partea lucrurilor, nu putem să ne stăpânim.

(Sfântul Isaac Sirul, Cuvinte despre nevoință, Editura Bunavestire, Bacău, 1997, p. 120)