Șansa mântuirii unei vieți pline de păcate
Câți oameni își mărturisesc cu lacrimi păcatele lor înaintea lui Dumnezeu cu smerenie multă și cu suspinuri și se căiesc de lucrurile rele, primesc de la Milostivul Dumnezeu iertarea păcatelor lor.
A văzut Cuviosul Nifon doi îngeri înâlțând un suflet la Cer. Iar după ce s-au apropiat de vama desfrânării și de alte vămi ale păcatelor, au început cei mai mari draci de la vamă să se mânie și să se tulbure, zicând „Cum de îndrăzniți voi să treceți sufletul acesta pe lângă noi, fiindcă al nostru este?”. Grăit-au îngerii către dânșii: „Cum să fie al vostru și ce semn aveți pe el, spuneți-ne nouă”. Zisu-le-au lor aceia: „Până la moarte, răutățile toate le-a făcut. Și iată sufletul acesta este robit de patimi și a murit fără de pocăință și nu s-a lăsat de păcate nicidecum până ce a murit, rob fiind păcatului și lucrător al nostru a fost până acum”.
Atunci a grăit unul din îngerii lui Dumnezeu: „Într-adevăr, noi nu vă credem nici pe voi, nici pe tatăl vostru, diavolul, că de toată minciuna sunteți plini, viclenilor. Să se cheme aici îngerul, căruia la Sfântul Botez i s-a dat lui spre păzire și acela va spune adevărul”. Iar după ce-l chemară acolo, l-au întrebat pe el îngerii: „Să ne spui nouă, sufletul acesta căitu-s-a de fărădelegile sale sau întru păcate a murit?”. Răspuns-a îngerul și a zis: „Eu nu sunt om nici duh viclean și nu voiesc să spun minciună ca toți acești draci. Ci, întru slava Domnului nostru Iisus Hristos, vă spun vouă că din ceasul când a început a se îmbolnăvi de atunci a început a lăcrima mărturisindu-și păcatele sale. Și, întinzându-și mâinile sale la cer, se ruga lui Dumnezeu și, pentru că l-a iertat, Dumnezeu îl stăpânește. Slavă judecății Lui celei drepte”. Apoi dracii au răspuns zicănd către îngeri: „Dacă se cade să fie mântuit acesta, apoi toată lumea va primi mântuire și toți păcătoșii; și în zadar ne ostenim noi”.
Atunci iarăși le-au zis lor Sfinții îngeri: „Luați aminte, ticăloșilor, că oricăți ar fi cei care, din tinerețe, au greșit, dar pe urmă s-au mărturisit și s-au pocăit apoi să știți că de toate acele păcate pe toți i-a iertat Dumnezeu. Și măcar că de au mai și căzut în oarecare răutăți, dar îndată lăcrimând, pocăindu-se, suspinând, și făcând milostenie la săraci, aceștia degrabă au primit iertăciune. Deci, ce vi se pare vouă, ticăloase fiare cumplite, oare se cade să câștige mântuire sufletul acesta sau nu? Însă să știți că Dumnezeu le este judecător acelora care prin pocăință își aruncă nădejdea spre Dânsul. Și acestea ne-au ieșit nouă la lumină prin pocăință. Și tot ce se arată în Dumnezeu lumină este. Drept aceea câți oameni își mărturisesc cu lacrimi păcatele lor înaintea lui Dumnezeu cu smerenie multă și cu suspinuri și se căiesc de lucrurile rele, primesc de la Milostivul Dumnezeu iertarea păcatelor lor. Iar cei care întru fărădelegi vor muri tăinuindu-le față de Dumnezeu și nemărturisindu-le, acelora Dumnezeu le este judecător și îi va mustra în vecii cei nesfârșiți”. Acestea zicându-le, îngerii au rușinat duhurile cele viclene. Și așa s-au dus spre porțile cerești și s-a mântuit sufletul acela.
(Sfântul Nifon, Din cuvintele duhovnicești ale Sfinților Părinți, Ed. Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, Suceava, 2003, p. 123-124)
De ce e importantă pomenirea la Proscomidie?
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro