Cuviosul ieroschimonah Ioan a trăit în jurul mănăstirii Sfântul Gheorghe Hozevitul în cea mai aspră schivnicie în ultimii opt ani de viaţă. În jurul mănăstirii se găsesc mai multe peşteri, săpate în pereţii stâncoşi care se înalţă pe ambele maluri ale pârâului Hozeva, în care au trăit, în curgerea veacurilor, mulţi călugări de neam român, într-una din aceste peşteri, cu hramul Sfânta Ana, a vieţuit şi Cuviosul schimonah Ioan lacob. Această peşteră se găseşte în pustiul numit Ruva, pe malul stâng al pârâului, la vreo trei km de mănăstire. Intrarea în ea se află la o înălţime de aproximativ 7 m faţă de cursul apei, încât se ajungea în peşteră numai cu o scară.

Peştera are trei încăperi: prima, de vreo 12 metri pătraţi, cu o firidă săpată în piatră, care servea ca un adevărat prestol şi unde se ruga mereu Cuviosul Ioan. Aici se odihnea pe o rogojină aşternută pe o scândură, se ruga, medita sau scria poezii. Printr-o scobitură făcută în piatră se ajungea în a doua încăpere, de 6 metri pătraţi, în care pustnicul mânca din puţina hrană pe care i-o aducea din mănăstire ucenicul său, schimonahul Ioanichie Pârâială (pâine, pesmeţi, măsline, ceai, cafea). Alături se găsea a treia încăpere, care era, de fapt, o „peşteră” a mormintelor, căci aici erau aşezate spre veşnică odihnă trupurile celor ce se nevoiseră aici.

(Pr. prof. Mircea Păcurariu, Sfinţi Daco-Români şi Români, Editura Trinitas, Iaşi, 1994, p. 91)