Părintele Iosif, locuitorul în peşteră, la începutul şederii în Athos nu avea părinte duhovnic. El a locuit pentru scurt timp lângă Peştera Sfântului Atanasie Atonitul, nu departe de Marea Lavră. Aici a dus o viaţă aspră şi, astfel, a reuşit să stea în picioare opt zile fără să mănânce şi să doarmă. El a spus:

– Nicio nevoinţă nu aduce mai multe binecuvântări decât lipsa de somn. Într-adevăr, lipsa de somn topeşte trupul.

Tot el a mai spus:

– Cea mai grea etapă a patimii somnului apare când Harul ne părăseşte şi suntem plini de plictiseală şi întuneric, fără a găsi o mângâiere. Odată, am fost încercat şi eu în acest fel. M-am luptat să continui, dar puterea mă părăsise. Mi-am întrerupt lupta pentru a mă ruga cu lacrimi lui Dumnezeu: «Doamne, au venit să-mi slăbească puterile». Imediat am auzit o voce dulce, vorbind în interiorul meu:

– Nu suferi toate acestea pentru dragostea Mea?

Oboseala mea, care apăruse ca un nor acoperind soarele, s-a risipit imediat şi, cu lacrimi în ochi, am sărit de bucurie, ca un copil:

– Da, Doamne, de dragul Tău, ajută neputinţei mele!

Un bătrân a spus:

– Somnul ar trebui să devină un servitor, nu un stăpân.

(Arhimandritul Ioannikios, Patericul atonit, traducere de Anca Dobrin și Maria Ciobanu, Editura Bunavestire, Bacău, 2000, pp. 42-43)