După zece ani de ascultare la paza oilor schitului, părinţii din obştea Sihăstriei au urcat la stână pe munte, în vara anului 1942, şi i-au zis monahului Cleopa:

‒ Părinte Cleopa, iată schitul este ars de foc, stareţul nostru este greu bolnav la pat şi nu are cine conduce schitul. Te rugăm, vino devale şi rânduieşte toate ascultările din schit, că te va ajuta Maica Domnului!

Atunci, Părintele Cleopa le-a spus:

‒ Dacă este voia Domnului, fac ascultare! Dar mai întâi lăsaţi-mă să cer sfatul părintelui meu, pustnicul Paisie de la Cozancea.

După ce i-a scris, bătrânul a răspuns: „Părinte Cleopa, dacă obştea te-a ales, fă ascultare! Dar nu te bucura când te-or pune stareţ şi nu te întrista când te-or scoate din stăreţie! Roagă-te mai mult şi lasă-te în voia Domnului!”. Aşa a ajuns Părintele Cleopa egumen la Schitul Sihăstria, în anul 1942.

Mai târziu, mergând Părintele Cleopa cu căruţa la via schitului de la Buhuşi, l-a întâmpinat o creştină din partea locului, cu un rând de veşminte preoţeşti, un Liturghier şi un toiag şi i-a zis:

‒ Părinte, au rămas în casa mea aceste veşminte, cartea şi toiagul, de la un preot militar. Vă rog, luaţi-le dumneavoastră la mănăstire, poate vă trebuie, că noi ne temem să le ţinem în casă!

‒ Bine, soro, i-a zis părintele. Le luăm la mănăstire!

Aceste trei daruri le-au socotit părinţii din schit ca un semn că monahul Cleopa va primi în curând preoţia, că va povăţui bine obştea fraţilor şi că îi va învăţa pe toţi calea mântuirii.

Într-adevăr, după trei luni de zile, Părintele Cleopa a primit hirotonia în diacon, la 27 decembrie 1944; iar la 23 ianuarie 1945, a fost hirotonit preot şi duhovnic tot la Mănăstirea Neamţ, după care a fost numit egumen al Schitului Sihăstria.

În anul 1943, tatăl Părintelui Cleopa a plecat la Domnul, dar el nu s-a dus la înmormântare.

‒ De ce n-ai venit la înmormântarea tatei? l-a întrebat mama sa mai târziu.

‒ Eu am venit la mănăstire şi nu mai am tată şi mamă. Tată am pe Dumnezeu şi mamă am pe Maica Domnului!

‒ Dar eu nu sunt mama ta? a zis bătrâna plângând.

‒ Vino la mănăstire şi atunci eşti mama mea! a răspuns Părintele Cleopa.

Apoi bătrâna, rămânând singură în sat, s-a hotărât să vină şi ea la mănăstire şi să slujească lui Hristos.

În toamna anului 1946, Părintele Cleopa a dus-o pe mama sa la Mănăstirea Agapia Veche, unde s-a călugărit, primind numele de Agafia, şi s-a nevoit 22 de ani. Apoi, bineplăcând lui Dumnezeu, şi-a dat sufletul în mâinile lui Hristos, în vara anului 1968.

(Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul românesc, Editura Mănăstirea Sihăstria, pp. 743-744)