Mângâietor, îmbucurător e pentru creştin glasul fratelui său în acest întuneric şi această umbră a morţii în care săvârşim pribegia noastră pământească mergând spre cer. Ce vă voi spune din îndepărtata mea strajă? Ce gând mângâietor vor purta spre dumneavoastră sunetele mele? Veţi auzi ceea ce şi mie îmi aduce un deosebit folos, veţi auzi cuvintele Mântuitorului, cu care El îmbie spre cunoştinţa, spre zidirea, spre întărirea tuturor pribegilor Pământului: „Întru răbdarea voastră veţi dobândi sufletele voastre” (Lc. 21, 19).

Ah! Trebuie să ne amintim această povaţă a Mântuitorului, trebuie să ne ţinem de ea fără încetare, aşa cum se ţine orbul de călăuză, fiindcă necazurile ne dau unul altuia în primire ca din val în val, nevând unul altuia aşa cum un stăpân crud vinde un rob altui stăpân, la fel de crud sau şi mai rău – iar când sufletul şi trupul sunt deja subţiate de suferinţe, când devin slabe, nimicnice ca pânza de păianjen, ne ia în primire mormântul!...

(Sfântul Ignatie Briancianinov, De la întristarea inimii la mângâierea lui Dumnezeu, Editura Sophia, 2012, pp. 11-12)