Patriarhul Nicodim Munteanu a fost al doilea patriarh al României și membru de onoare al Academiei Române.

S-a născut la 6 decembrie 1864, în Pipirig, județul Neamț. După terminarea școlii primare în satul natal, a studiat, pe rând, la Seminarul „Veniamin” din Iași (1882-1890) și la Academia Duhovnicească din Kiev (1890-1895). Încă de tânăr, a intrat ca frate începător la Schitul Pocrov. Mai târziu, a fost tuns în monahism, cu numele Nicodim, la Mănăstirea Neamț (1894). A fost hirotonit ierodiacon (1894) și, mai apoi, ieromonah (1896), la Iași. Datorită pregătirii sale deosebite, a fost predicator al Catedralei mitropolitane din Iași (1895), vicar administrativ al Mitropoliei Moldovei (1898-1902), vicar administrativ al Eparhiei Dunării de Jos (1902-1909) și director al Seminarului „Sfântul Andrei” din Galați (1908-1909). A fost ales Arhiereu-vicar al Mitropoliei Moldovei, cu titlul „Băcăuanul” (1909), și, mai apoi, Episcop eparhiot la Huși (1912-1923). La 31 decembrie 1923, retrăgându-se din scaunul eparhial de la Huși, a fost stareț al Mănăstirii Neamț (1924-1935). În 1935 a fost ales Mitropolit al Moldovei. La 30 iunie 1939, a fost ales Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române. A trecut la cele veșnice la 27 februarie 1948, fiind înmormântat în Catedrala patriarhală din București.