(Video) „Canonul” neștiut pe care l-a primit Patriarhul Nicodim de la Sfântul Iosif cel Milostiv – „Un veac în 5 minute” (ep. 24)
În acest nou episod al seriei „Un veac în 5 minute”, pr. prof. dr. Ion Vicovan ne vorbește despre opera celui de-al doilea patriarh al Bisericii Ortodoxe Române – Nicodim Munteanu. Episodul explorează activitatea sa cultural-teologică remarcabilă, cu accent pe traducerile și scrierile sale, eforturile de promovare a culturii biblice în rândul credincioșilor, precum și rolul său în consolidarea identității spirituale a României interbelice.
Printr-o serie de materiale video concise, dar bine documentate, proiectul își propune să ofere o incursiune captivantă în istoria Patriarhiei Române, aducând în prim-plan momentele esențiale, personalitățile definitorii și evoluția Bisericii Ortodoxe Române de-a lungul ultimului secol. Într-un format accesibil și dinamic, Un veac în 5 minute își dorește să transforme istoria într-o poveste vie și relevantă pentru publicul de astăzi.
Mulțumim, cu acest prilej, doamnei Virginia Popa, directorul Bibliotecii „Dumitru Stăniloae” a Facultății de Teologie Ortodoxă din Iași, precum și întregului colectiv, pentru sprijinul acordat în organizarea spațiului și pentru punerea la dispoziție a volumelor necesare documentării și ilustrării acestui demers.