În câteva ore, catedrala inimilor noastre, Iaşi, va trece din nou prin experienţa zilelor Pro Vita. E a treia ediţie, dar pentru mulţi va fi prima. Închipuiţi-vă emoţia, privirile curioase, ceva presă dornică să umple un gol pentru numărul din următoarea zi sau poate sensibilă la subiect pentru clarificări sau dezbateri, un public de bună calitate cu infiltraţi de moment, zâmbete, lacrimi, rugăciuni pentru ei şi pentru noi, regrete pentru toţi acei care ar fi putut să fie şi binecuvântări pentru cei care sunt şi n-ar fi trebuit să fie din mii de motive.

Valul de susţinere a Departamentului Pro Vita din cadrul Sectorului de Misiune, Statistică şi Prognoză Pastorală al Arhiepiscopiei Iaşilor vine din firesc, din personal, din bun simţ şi din normalitate. Anul acesta tema evenimentului este „Copilul cu deficienţe, greutate sau bucurie a vieţii?” şi întrebarea nu este întâmplătoare.

Într-o lume perfecţionistă, în care programarea naşterii copilului fără meteahnă şi la momentul potrivit pentru a nu strica evoluţia carierei, nu prea mai este loc de „persoane” cu deficienţe. Dacă pornesc o motivare a contrariului exemplificându-l pe Andrea Bocelli spun totul şi acest argument este arhicunoscut (şi cât se poate de nebăgat în seamă din nepăsare sau rea-voinţă, că doar e excepţia!).

Într-o lume în care embrioreducţia este o banalitate (măcelul are un nou nume medical şi devine constituţia naşterii copilului mult dorit, fără ca realitatea să fie luată în seamă) iar avortul are efect de algocalmin pentru conştiinţă, mişcările pro-life (pro-vita, pentru viaţă) sunt din ce în ce mai prezente.

Pro Vita Iaşi înseamnă salvarea, protejarea şi cultivarea vieţii. Şi acest mesaj-misiune-viziune se răspândeşte repede. Deja are ecou în Dorohoi, în Botoşani şi uşor-uşor se aşează în întreaga Arhiepiscopie a Iaşilor. E prezent la TV, la radio, în ziare, în cărţi, în spaţiul virtual. Dar nu doar în aceste spaţii, fiindcă Pro Vita e în stradă, apropiind viitoare mame de firescul vieţii lor, de naştere. Pro Vita e în câteva case din Iaşi, Botoşani şi Neamţ susţinând conturarea unor zâmbete pe chipuri triste de copii, greu încercaţi de situaţia în care se află, deşi familia lor se zbate din răsputeri să fie bine. Pro Vita a pus umărul la strângerea de semnături pentru cunoscuta petiţie „Unul dintre noi!” şi rezultatele s-au observat cu uşurinţă.

Pro Vita începe să devină vecinul care salută respectuos dimineaţa când ieşi pe uşă spre serviciu. Prietenul care îţi mulţumeşte pentru implicarea ta. Îngerul care aşteaptă fiecare scâncet de copil născut.

În istorie rămân doar numele celor mari. Ale personalităţilor care au contribuit într-un fel sau altul la „facerea” timpurilor şi ale lumii. Şi numele lor se leagă de ceea ce avem. Am fi avut Simfonia a 9-a fără Ludwig van Beethoven sau becul fără Thomas Edison?

În istoria noastră rămân doar numele mari, deşi în Biblie mărirea are alte valenţe, altfel nu am înţelege de ce săracul din evanghelia lui Luca are un nume, Lazăr, iar bogatul, nu.

În istorie rămân numele celor născuţi. Ceilalţi sunt uitaţi. Deşi şi noi uităm, te întreb dacă te-ai gândit vreodată cum a fost atunci când şi tu erai un embrion? Sau dacă tu ai fi fost avortat, numele tău ar mai fi fost purtat de cineva?

În zilele ce urmează, fiecare copil, care ar fi putut să fie şi nu este, poartă un no name, poartă grija lui Dumnezeu şi numele regretului mamei, al tatălui, sau poate al ambilor. În pomelnic nu e, fiindcă nu a fost lăsat să se învrednicească de apă şi Duh. Numele lui lipsă este încadrat de un spaţiu pe care deseori un cuget, ce îşi aminteşte de ce a încercat tot timpul să uite, îl lasă înainte de expresia „...cu tot neamul lor cel adormit”. Numele lui ar fi putut îndulci glasul mamei şi ar fi putut da putere chemării tatălui.

Pentru Dumnezeu fiecare suflet are un nume. Un nume al mântuirii. Chiar dacă numele este al unui deficient. Şi fiecare deficient este un om întreg fiindcă are suflet şi trup, binecuvântate (paradoxal, spun unii) de Dumnezeu spre mântuire.

Copilul cu deficienţe este pentru părinţii care îl nasc darul iubirii lor şi binecuvântarea lui Dumnezeu pentru a fi uniţi, pentru a trăi jertfelnic pentru prunc, pentru a-i dărui nu totul, ci necesarul. În egoism nu poate exista deficienţă, şi sincer vorbind nici normalitate, ci doar extraordinar, supradimensionat şi excepţional. În egoism chiar şi un extra, mega, ultra, poate fi înlăturat cu uşurinţă, fiindcă lipseşte dragostea, trăirea pentru celălalt.

Nu o spun eu şi nici nu inventez un adevăr, dar orice copil este o minune – cea de a fi.

Pentru aceste puţine motive, măcar timp de trei zile, oricine poate fi Pro Vita.

Şi un no name poate fi, măcar pentru trei zile, pro vita.