O întâlnire pe care o avem propusă în contextul Postului Nașterii Domnului Hristos. Un dregător plin de râvnă, altfel, pentru cele ale Tradiției și Scripturii întâlnește Dumnezeul Cel Viu, Dumnezeu-Omul Întrupat. Se simte că e dregător pentru că prima reacție este aceea de a-L peria pe Hristos: Bunule Învățător... Chiar crede că modul de adresare către învățătorii din lumea funcțională a Templului trebuie să funcționeze și la Fiul tâmplarului ce-și căpătase renumele de Rabbi. Numai că Hristos nu-i de „periat”. Îi spune că „Bun” e numai Dumnezeu și omul își retrage, stângaci, apelativul. Semn că nu credea că e ceva dumnezeiesc în Omul din fața sa, ci încercase, ca orice copil ambițios, să se pună bine cu învățătorul pe care-l socotește important carierei sale. Dar Hristos nu e un astfel de dascăl de „carierită”. Îl ajută să găsească poruncile care valorizează Legea și când acela se crede pe teren sigur îl pune dinaintea prioritizării alegerii: vinde, împarte, urmează-mi! Și omul pleacă întristat. E ciudat Învățătorul. Nu cere să știi. Cere să fii.

Pentru noi, acum, e limpede că singurii care au răspuns la chemarea aceasta au fost Apostolii și nici ei fără îndoielile de rigoare. E greu de urmat un Învățător ca Iisus care nu promite carieră și îmbogățire. Nici nu îți spune ce salariu ai și nici câte investiții se vor regăsi în munca ta. E un manager care nu motivează după regula câștigului omenesc. Ba chiar pe dregătorul acesta îl așază în fața unei perspective de nedorit: nimicul! Urmarea unui Învățător însemna instabilitate, foame și nopți nedormite. Frig în oase din frigul nopții și călduri care topesc la vremea zilei. Furtuni luate în piept și rânjete de superioritate dinspre farisei. Scuipatul funcționarilor religioși și îndoiala din ochii săracilor. Plânsul părinților ce-și văd copii murind și lipsa de încredere în vorbele tale, ale trimisului Învățătorului. E greu să-i urmezi unui învățător și mai greu acestui Învățător. Chemarea Lui e dureros de adâncă. Nu o poți scoate din inima ta. E acolo și când cazi, când îți zdrăngăne în inimă trădarea celor din jur ori ți se cutremură de ura lor sufletul. E acolo, asemeni unei cronicizări de sens, neiertându-ți odihna ori nemunca. Nu-L poți urma decât răstignindu-te. Lăsându-ți mâinile prinse în cuie. Și coasta împunsă de râvna milităroasă a celor ce se cred puterea politică. Urmarea Lui e o însingurare cumplită. Și o revărsare ne răutate care, de n-ar fi Cel care te cheamă, te-ar ucide. 

Dar tu știi Cine este Acela Care îți cere să lași totul și să-L urmezi. Tu știi. El știe. Ceilalți doar bănuiesc pentru că dialogul cu El, ascultarea chemării Lui, e numai între tine și El. Exigentul blând care îți îmblânzește inima și ți-o pune zălog Împărăției Sale. Dumnezeu-Omul care înfrânge căpoșenia noastră cu liniștea din privirea Lui. El dă răspunsul la întrebarea firescului din noi: Și atunci cine poate să se mântuiască? (Luca 18, 26). El este răspunsul la întrebare: „Cele ce sunt cu neputință la oameni sunt cu putință la Dumnezeu!” (Luca 18, 27). Și-atunci, te întrebi, de ce ne mai cheamă, ce nevoia are să lăsăm totul și să-i urmăm? Pentru ca prin cele pe care le strângem prea tare în mâini să nu devenim și mai neputincioși în a urca pe Cruce. Unde nu poți sta cu mâinile „ocupate” ori cu burțile pline. Știe că avem nevoie de oameni ca să se poată arăta oamenilor. Pentru aceea se așază în oameni cu Harul Său, să arate că este cu putință Împărăția. 

Astăzi prăznuim doi dregători ce au lăsat totul și l-au urmat. Doi Andrei. Un Apostol și un Ierarh. Un Apostol pe care unii istorici l-ar vrea alungat din istoria culturii creștine a poporului nostru și un Ierarh pe care îl văd ca unul dintre apostolii deșteptării culturii noastre creștine. Lăsat-au totul și l-au urmat. Plata? Suferință, umilință, moarte. Uimitoare similitudine cu viața Celui Care i-a chemat. S-au temut? Poate. Au trădat? Niciodată. Pentru că acela care este chemat să urmeze lui Hristos știe că haina promisă de El nu e nici hlamida și nici vizonul, ci teribila haină a suferinței și pocăinței. Știe că oricât ar greși chemarea Lui biruiește și face din cădere zbor înalt. Poate e momentul să ne readucem aminte de această chemare a lui Hristos. Să lăsăm minciuna și să căutăm adevărul. Să privim în ochi dreptatea, dar să plinim pacea. Și să fim neputința transformată în putere. Prin El, Domnul și Dumnezeul și Mântuitorul nostru.