Cântărețul Dobre Onofrei – Mărturisitor în temnițele comuniste

Documentar

Cântărețul Dobre Onofrei – Mărturisitor în temnițele comuniste

    • Cântărețul Dobre Onofrei – Mărturisitor în temnițele comuniste
      Cântărețul Dobre Onofrei – Mărturisitor în temnițele comuniste

      Cântărețul Dobre Onofrei – Mărturisitor în temnițele comuniste

Prin Decizia MAI nr. 220/1952, Onofrei Dobre primea o detenție administrativă pentru o perioadă de 12 luni în colonie de muncă.

Onofrei Dobre s-a născut la 12 iunie 1901 în Drăgoești, județul Suceava. A urmat Școala de cântăreți bisericești din Cernăuți (1920-1924). A fost unul dintre cei mai importanți cântăreți bisericești din ținutul Bucovinei. Începând cu august 1924, a fost cântăreț bisericesc la Parohia Petriceni, județul Storojineț, într-o comunitate ucraineană. În august 1928 se transferă tot într-o comunitate ucraineană, la Parohia Toporăuți, județul Cernăuți. Aici susține o intensă activitate național-bisericească: înființează un cenaclu de lectură românească „Preot Constantin Morariu”, în care figurează ca secretar, ține conferințe, ridică o troiță și descoperă în biserica veche cărți vechi românești, pe care le donează Muzeului Universității din Cernăuți. În februarie 1937 este numit cântăreț bisericesc la paraclisul penitenciarului principal de pe lângă Tribunalul din Cernăuți. Aici înființează „Fondul milei creștine”, pentru ajutorarea femeilor deținute cu copii mici, ajută la refacerea lăcașului de cult și înființează un cor format din deținuți. În perioada 1936-1945 este președinte al Asociației „Lumina” a cântăreților bisericești din Eparhia Bucovinei și membru („deputat”) în Adunarea eparhială a Mitropoliei Bucovinei. În vara anului 1940 se refugiază în teritoriul neocupat de armatele sovietice. De la 1 septembrie 1940 slujește la Parohia „Sfântul Nicolae” din Rădăuți și muncește la Societatea de distribuție comercială a monopolului de stat din aceeași localitate. La 1 septembrie 1941 se întoarce în Cernăuți. Deoarece biserica fusese distrusă, Dobre ajunge cântăreț la Parohia „Sf. Nicolae”. La retragerea din 1944 pleacă din Cernăuți, dar se oprește în satul natal, unde rămâne alături de preotul paroh, pentru a deservi satele din zonă. Astfel, în iulie 1945 este numit cântăreț în parohia din satul natal. Pentru devotamentul său, la 28 octombrie 1945, locțiitorul de mitropolit al Bucovinei, Arhiereul Emilian Antal Târgovișteanul, îl răsplătește cu distincția de „lector cu dreptul de a purta stihar în timpul serviciului divin”. De altfel, la slujba de resfințire a sfintei mese a bisericii din Drăgoești („profanată de mâini nelegiuite”), răspunsurile la Sfânta Liturghie arhierească au fost date de corul mixt de plugari din parohie, condus de Onofrei Dobre. În aprilie 1949 se transferă la Parohia „Sfântul Ilie” din Suceava, unde slujește până în august 1957. La 25 februarie 1952 este arestat de Securitate pentru instigare publică. Este acuzat că ar fi comentat negativ despre reforma monetară, spunând că „leul se va schimba după rubla rusească, care n-are putere și că salariile vor fi mai mici”. Prin Decizia MAI nr. 220/1952, Onofrei Dobre primea o detenție administrativă pentru o perioadă de 12 luni în colonie de muncă. A cunoscut colonia de la Midia, de unde la 5 martie 1953 a fost eliberat. Prin Hotărârea nr. 1 din 24 noiembrie 1953 a Consistoriului disciplinar protopopesc este achitat de orice pedeapsă și repus în funcția de la Parohia „Sfântul Ilie” din Suceava, însă fără recunoașterea Ministerului Cultelor. Frecvent este șicanat de Securitate. La 17 decembrie 1960 este anchetat asupra presupusei activități politice din perioada interbelică, în rândurile mișcării cuziste, în încercarea de a-l șantaja pentru a deveni informator. Cântărețul Onofrei Dobre refuză să devină informator. Este urmărit constant de Securitate. Deoarece prin rețeaua informativă Securitatea aflase că el își scria memoriile, în ianuarie 1977 Miliția îi percheziționează locuința, ocazie în care îi confiscă manuscrisul. Dobre spune apropiaților că își va scrie din nou memoriile, mai ales că nu putea uita cele îndurate în timpul detenției. Despre perioada închisorii spunea: „Am stat 150 zile în apă cu șobolani peste tot și parcă vroiau să mă mănânce de viu”.

(Pr. Nicolae Cătălin Luchian, Adrian Nicolae Petcu, Clerici din Eparhia Sucevei şi Rădăuţilor în închisorile comuniste (1945-1964), 2018)