Părintele Dumitru Leon – Mărturisitor în temnițele comuniste

Documentar

Părintele Dumitru Leon – Mărturisitor în temnițele comuniste

    • Părintele Dumitru Leon – Mărturisitor în temnițele comuniste
      Părintele Dumitru Leon – Mărturisitor în temnițele comuniste

      Părintele Dumitru Leon – Mărturisitor în temnițele comuniste

A cunoscut penitenciarul Iași (iulie 1952) și coloniile de muncă forțată de la Peninsula-Valea Neagră (ianuarie 1953), Borzești (august 1953) și Onești (martie 1954).

Părintele Dumitru Leon s-a născut la mai 1913 în localitatea Slobozia, comuna Voinești, județul Iași. A absolvit Seminarul Teologic la Huși (1925-1927) și la Iași (1934), apoi Facultatea de Teologie din Cernăuți (1938).

La 23 iulie 1939 a fost hirotonit preot de către Episcopul Nifon Criveanu al Hușilor, pe seama Parohiei Mircești, județul Vaslui. În mai 1942 s-a transferat la Parohia Cogeasca, comuna Lețcani, județul Iași, iar zece ani mai târziu, în martie 1952, la Parohia Țibănești, județul Iași.

La 15 aprilie 1952 a fost arestat de Securitate. Pentru eticheta nedreaptă de „legionar” din evidențele fostei Siguranțe, prin Decizia MAI nr. 670/1952 a fost trimis în detenție administrativă pe o perioadă de 24 luni. A cunoscut penitenciarul Iași (iulie 1952) și coloniile de muncă forțată de la Peninsula-Valea Neagră (ianuarie 1953), Borzești (august 1953) și Onești (martie 1954). A fost eliberat la 13 mai 1954.

În mai 1954 a revenit în slujire provizorie la Rediu Galian, comuna Codăești, din Eparhia Romanului și Hușilor, totodată suplinind și parohia vacantă Mircești. În noiembrie 1954 se transferă la Parohia Lingurari (astăzi, Pădurari), comuna Coșula, județul Botoșani, până în mai 1968 când s-a mutat la Parohia Chișcăreni, comuna Șipote, județul Iași, apoi revine la Lingurari. În mai 1971, este numit la Cârniceni, comuna Țigănași, județul Iași. În septembrie 1972 ajunge la Podul Hagiului, comuna Gorban, județul Iași, apoi în iulie 1974 la Vânători, comuna Popricani, județul Iași.

La octombrie 1980 s-a retras la pensie.

(Pr. Nicolae Cătălin Luchian, Adrian Nicolae Petcu, Clerici şi mireni mărturisitori din Arhiepiscopia Iaşilor, în închisorile comuniste (1945-1964), Editura Doxologia, Iași, 2017, p. 101)