Icoana Maicii Domnului din Moscova „Chezașa celor păcătoși”

Iconografie

Icoana Maicii Domnului din Moscova „Chezașa celor păcătoși”

    • Icoana Maicii Domnului din Moscova „Chezașa celor păcătoși”
      Icoana Maicii Domnului din Moscova „Chezașa celor păcătoși”

      Icoana Maicii Domnului din Moscova „Chezașa celor păcătoși”

În anul 1848, prin evlavia locotenent-colonelului Dimitrie Bonşeskul din Moscova, a fost zugrăvită o copie a icoanei Maicii Domnului „Chezașa celor păcătoși”, pe care a aşezat-o cu cinste în casa lui. Curând, din icoană a început să izvorască mir cu bună mireasmă, cu care ungându-se cei bolnavi de vreme îndelungată primeau tămăduire.

Icoana Maicii Domnului „Chezașa celor păcătoși” este prăznuită pe 7 martie, 29 mai și în joia de după Duminica Tuturor Sfinților.

Această icoană a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu este cunoscută sub acest nume datorită inscripției de pe icoană: „Eu sunt Chezașa celor păcătoși dinaintea Fiului meu, care m-a încredințat că îi va auzi pe ei, iar cei ce îmi vor aduce bucurie prin ascultarea lor, vor primi bucurie veşnică prin Mine”.

În această icoană, Maica Domnului este reprezentată ținând pe Pruncul Hristos pe mâna stângă. Mâna ei dreaptă este ținută în mâinile Fiului, astfel: degetul ei mare este ținut de Prunc cu mâna dreaptă, iar degetul cel mic ‒ de mâna stângă a Acestuia. Acest gest semnifică faptul că Fecioara Maria este Chezașă (Mijlocitoare) pentru toți păcătoșii care îi cer mijlocirea.

Deși nu se cunoaște originea acestei icoane (când a apărut sau cine a pictat-o), se crede că la baza zugrăvirii ei a contribuit un verset din Acatistul Acoperământului Maicii Domnului: „Bucură-te, Cea care întinzi mâinile pentru noi în rugăciune către Dumnezeu”.

În anul 1848, prin evlavia locotenent-colonelului Dimitrie Bonşeskul din Moscova, a fost zugrăvită o copie a icoanei Maicii Domnului „Chezașa celor păcătoși”, pe care a aşezat-o cu cinste în casa lui.

Curând, din icoană a început să izvorască mir cu bună mireasmă, cu care ungându-se cei bolnavi de vreme îndelungată primeau tămăduire. Binecredinciosul locotenent a dăruit icoana Bisericii Sfântului Nicolae ‒ Kamovniki, unde a fost construită o capelă în cinstea ei.