Bisericele ortodoxe nu sunt zugrăvite la întâmplare, ci după o anumită rânduială. Există deci, un sistem, un program sau tipic iconografic, care arată pictorilor bisericești care sunt scenele sau chipurile sfinte ce se pot zugrăvi în fiecare din compartimentele interioare și, după caz, exterioare ale bisericii. Astfel, decorul pictural al oricărei biserici alcătuiește, în întregimea lui, un ansamblu unitar și logic, inspirat și călăuzit de o idee sau de un principiu central.

În Biserica lui Hristos, toate au o ordine. În ierarhie vorbim, în primul rând, despre turla cea mare de deasupra naosului, care este partea cea mai înaltă a bisericii și cea mai apropiată de cer. În acest loc este așezat Întemeietorul și Capul Bisericii, Hristos-Dumnezeu. Apoi, urmează profeții la baza turlei - pentru că, prin harul lui Dumnzeu, au prorocit întruparea, în timp ce Evangheliștii, care ocupă spațiul triunghiurilor sferice, sunt persoanele care, inspirate de Dumnezeu, au consemnat întruparea și lucrarea de mântuire a lui Hristos.

Maica Domnului Platitera ocupă conca absidei Altarului, pentru că este persoana prin care Dumnezeu-Cuvântul a luat firea omenească, iar partea de jos este ocupată de Sfinții întru Hristos, care întotdeauna mijlocesc pentru noi.

Pentru pictori, scopul principal în acest program iconografic este acela de a reda plastic că Hristos și Sfinții sunt vii și chiar prezenți la taina Sfintei Euharistii. Că nu sunt, pur și simplu, ceva care s-a întâmplat în trecut, că viața lor se prelungește în timp și ajunge în prezent.