„Vanitas vanitatum et omnia vanitas” („deșertăciunea deșertăciunilor, toate sunt deșertăciune”), afară de iubire. Cât și cum ai știut să iubești ieri, atât de mare și frumos ești azi.

Apără-te de lumea rea, dar nu înceta s-o iubești. E greu? Nu este greu dacă știi și crezi cu adevărat că pomenindu-i în rugăciune „aprinzi cărbuni pe capul lor”.

(Arhimandritul Arsenie Papacioc, Scrisori către fiii mei duhovnicești, Mănăstirea Dervent, Constanța, 2000, pp. 122-123)