Care este hotarul patimilor

„Patima are şi ea o sete de infinitate şi chiar un progres la infinit.”

Hotarul oricărei patimi e să nu aibă hotar, ca şi fericirea veşnică. Patima are şi ea o sete de infinitate şi chiar un progres la infinit, o sete de infinitate în direcţia nimicului, la al cărui capăt nu se poate ajunge niciodată, odată ce existenţa e creată de Dumnezeu. Aceasta poate fi, în parte, o explicare a veşniciei iadului. E o sete spre o existenţă aparentă, dar în realitate tot mai inconsistentă. La hotarul ei nu se poate ajunge niciodată, pentru că făptura e ţinută în existenţă de Dumnezeu, şi ea trebuie să se mişte la nesfârşit fie în Dumnezeu, Cel real infinit, ca să cuprindă tot mai mult din El, fie împotriva Lui, mişcare care e şi ea nesfârşită, pentru că El fiind infinit, niciodată făptura nu ajunge să nege tot ce este El. «Patima iubirii de arginţi stă în a se bucura cineva să ia (mereu) şi în a se întrista să dea (pentru că i se pare că pierde din putinţa dobândirii Infinitului); iar unul ca acesta nu-i bun chivernisitor», pentru că nu ajunge la infinitul spre care aspiră.”

(Părintele Dumitru Stăniloae, nota 901 la Sfântul Ioan Scărarul, Cartea despre nevoinţe, în Filocalia IX, traducere din greceşte, introducere şi note de pr. prof. dr. Dumitru Stăniloae, Editura Humanitas, Bucureşti, 2002, p. 397)

Ultimele din categorie